Ne puteti urmări și pe:

Viitură pe râul Prut. Apele Române trimit 20.000 de saci pentru ridicarea unui dig

Datorită precipitațiilor din ultimele zile, a estimărilor efectuate, atât de către hidrologii români și specialiștii Apelor Române, cât și de către hidrologiii și specialiștii din Ucraina, în zilele imediat următoare, este prognozată formarea unei viiturii pe râul Prut cu depășirea COTELE DE PERICOL.
Astăzi, la ora 9.00, râul Prut, la stația Oroftiana, se situează peste COTA DE PERICOL cu peste 1 m (102 cm) și este în creștere.
În urma avertizărilor din Ucraina, a discuțiilor cu Prefectul județului Botoșani și ISU Botoșani, ERVIN MOLNAR, director general Apele Române, a dispus distribuirea a 20.000 de saci, care vor ajunge la localnici pentru protejarea proprietăților din zonele joase ale localităților Oroftiana, Baranca și Rădăuți-Prut. De asemenea, Prefectul județului Botoșani a solicitat Apelor Române trimiterea în zonă a 20 masini cu nisip pentru a fi umpluți acești saci.
Acumularea Stânca-Costești este pregătită să preia vârful de viitură care se va forma pe râul Prut.
„Rugăm insistent populația să nu traverseze cursurile de apă și să nu desfășoare activități în zonele adiacente albiilor acestora, în această perioadă, în zonele aflate sub avertizări, în special COD ROȘU și COD PORTOCALIU. Facem un apel la autoritățile locale să asigure starea de permanenţă la sedii şi să intervină, în special, în zona podurilor şi a podeţelor îndepărtând acolo unde este cazul, materialele lemnoase, vegetaţia şi plutitorii care ar putea obtura secţiunile de scurgere ale râurilor”, ERVIN MOLNAR, director general Administrația Națională „Apele Române”.

Ne puteti urmări și pe: