Melodia curentă

Titlu

Artist


Cod portocaliu de ploi torenţiale, cu cantităţi însemnate de apă, vijelii şi descărcări electrice, la munte şi în Moldova, Dobrogea și local Muntenia

Scris de pe iunie 24, 2020

Cod portocaliu de ploi torenţiale, cu cantităţi însemnate de apă, vijelii şi descărcări electrice, la munte şi în Moldova, Dobrogea și local Muntenia

Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice, pentru zona de munte, Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia şi Transilvania. Alte câteva judeţe sunt sub avertizare Cod galben.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod portocaliu, valabil de miercuri de la ora 10.00, până joi, la ora 3.00, când, în zonele montane, în Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia şi Transilvania, vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, în special în regiunile estice şi sud-estice.
Tot de miercuri de la ora 10.00, până joi la ora 10.00 este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru alte câteva judeţe.
În intervalul menţionat, îndeosebi în estul, sud-estul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *