Ne puteti urmări și pe:

Bacalaureat 2020, sesiunea iunie-iulie 2020, continuă miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie
Bacalaureat 2020, sesiunea iunie-iulie 2020, continuă miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie.
  Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. Examenul este organizat în 1.095 de centre.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. 
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Anul acesta, Ministerul Educației organizează o sesiune specială a Bacalaureatului pentru elevii afectați de pandemia COVID-19. Astfel, Ministerul organizează o Etapă specială a BAC-ului (în perioada 29 iunie – 2 iulie), care se adresează absolvenților de liceu care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină/au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele scrise desfășurate în perioada 22-25 iunie 2020, în cadrul sesiunii 3 iunie – 5 iulie.  Li se recunosc elevilor probele susținute în prima sesiune de Bacalaureat – dacă nu au reușit să o finalizeze fie pentru că au avut la triajul epidemiologic temperatura peste limita de 37,3 grade C, fie din alte motive justificate cu certificat medical.

Ne puteti urmări și pe: