Ne puteti urmări și pe:

Ca urmare a CODULUI ROȘU de ploi și inundații în județul Neamț, numeroase curți și gospodării au fost inundate, aseară, 22 iunie. Pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină la numeroase misiuni de evacuare apă și persoane din gospodării. Totodată, reamintim că aseară a fost emis un mesaj prin sistemul RO-ALERT (fenomene meteo periculoase) averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii pentru tot județul Neamț.

Iată bilanțul provizoriu:

  • Curți inundate în orașul Târgu Neamț și comunele: Bodești, Grumăzești, Petricani și Timișești. Au intervenit voluntari din cadrul SVSU.
  • La Bodești s-au deplasat pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț, cu o autospecială de stingere și o motopompă.
  • La Timișești s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială pentru stingere cu două motopompe transportabile și o motopompă remorcabilă.
  • Și în comuna Petricani au intervenit pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere și o motopompă transportabilă.
  • DN 15B în localitatea Stânca, Pipirig a fost blocat de aluviuni. S-au deplasat SVSU Pipirig și lucrători de la SDN.
  • În orașul Târgu Neamţ SVSU a intervenit cu 1 buldoexcavator și o motopompă transpotabilă, în zona Blebea.
  • Misiune evacuare apă din curți în comuna Pipirig. Pompierii au intervenit cu două autoturisme de serviciu, un camion și două motopompe transportabile.
  • O persoană imobilizată la pat a fost evacuată din locuința inundată.
  • Pompierii nemțeni au intervenit în mai multe localități pentru a evacua apa din curți. În sprijin au venit 6 subofițeri de la ISU Bacău cu două autocamioane, două motopompe remorcabile și patru motopompe transportabile. Aceștia au desfășurat misiuni în raionul de intervenție al Detașamentului Târgu Neamț.
  • Misiune evacuare apă din curți în comuna Dobreni. S-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere și o motopompă transportabilă.

Luni seara, județul Neamț a fost sub avertizare de COD ROȘU de ploi torențiale, grindă, descărcări electrice și vânt puternic.

Sursa foto/video: ISU Neamț

Ne puteti urmări și pe: