Ne puteti urmări și pe:

Poliția Română a declanșat procedurile de urmărire generală în cazul unei femei care a împlinit 80 de ani în luna ianuarie a acestui an. Elena Barbu Busuoic are de executat mai bine de un an și jumătate de închisoare, pentru furturi din magazine, comise în municipiul Suceava. Este la ora actuală cel mai vârstnic urmărit general din România. Femeia are un bogat trecut infracțional și eliberări condiționate pe care le-a încălcat, astfel că prevederile Codului Penal nu au ținut cont de vârsta sa. Femeia este condamnată de la mijlocul anului 2018, dar nu este de găsit, astfel că a fost dată în urmărire generală. 

Elena Barbu Busuioc este domiciliată în municipiul Bucureşti, sectorul 2, şi are la activ condamnări pentru furturi, emise de mai multe instanţe din ţară. În anul 2018, bătrâna s-a aciuat la Suceava, fiind prinsă în mai multe rânduri la furat din marile magazine. La începutul lunii martie 2018,  a fost ridicată pentru audieri de poliţiştii suceveni şi prezentată în faţa unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Faţă de femeie a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea a 9 fapte de furt, în stare de recidivă. Bătrâna sustrăsese bunuri alimentare, de întreţinere sau băuturi alcoolice, furturile având prejudicii mici, de ordinul zecilor de lei.

Deşi recidivistă, ea nu a fost arestată, ci plasată sub control judiciar, în libertate. Judecătoria Suceava a dispus ulterior condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an și 5 luni de închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a celor cele 9 fapte de furt calificat.

Femeia beneficiase anterior de o eliberare condiționată, astfel că la pedeapsa de 1 an și 5 luni s-a mai adăugat un rest de pedeapsă de 155 de zile. Prejudiciul din cele nouă fapte de furt a fost recuperat integral, prin restituire. Bătrâna este condamnată definitiv de doi ani de zile, însă nu a fost găsită, pentru a-și ispăși pedeapsa.

Ne puteti urmări și pe: