Ne puteti urmări și pe:

Luni la amiază s-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională. În județul Suceava, înainte de contestații, sunt 19 medii de 10, cele mai multe ale unor elevi de la școli din municipiul reşedinţă de judeţ. Trei medii de 10 au fost obținute de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava și ai Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, câte 2 la Școala Gimnazială „Ion Creangă” și Colegiul Național „Ștefan cel Mare”.

De asemenea, au fost obținute medii de 10 la următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, Colegiul tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni și Colegiul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos.

La polul opus, şase elevi din judeţ au primit media 1 la Evaluarea Națională din acest an. Situația statistică generală arată că, din cei 6.381 candidați prezenți, 4,833 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 75,74%

Ne puteti urmări și pe: