Ne puteti urmări și pe:

Recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Institutul pentru Sănătate Publică

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, cu ore de 30 de minute și restul clasei, prin rotație, face școală online.

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în condițiile în care jumătate din elevi învață de acasă online. Acestea sunt noile reguli care trebuie aplicate la redeschiderea școlilor și care se regăsesc în recomandările oficiale realizate de Institutul Național de Sănătate Publică.
  Documentul cu regulile a fost publicat de Ministerul Sănătății și trimis în școli de către DSP pe 29 mai. Documentul oficial cuprinde măsurile de protecţie care trebuie aplicate „pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19”. Redeschiderea școlilor va avea loc pe 14 septembrie 2020, conform structurii anului școlar 2020-2021. În timpul orelor de curs, elevii trebuie să păstreze distanța de 4 metri pătrați, regulă impusă și la examenele din prezent. Specialiștii scriu că „este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă”, însă nu este precizat ce înseamnă această creștere a numărului de elevi. Numărul maxim de elevi pe clasă trebuie să nu depășească jumătate din efectiv, iar ceilalți elevi din clasă vor face activități online, se mai arată în noul regulament. Concret, specialiștii INSP recomandă „participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev)”. Un subiect care va interfera cu obiectivele curriculumului este cel al interzicerii experimentelor de la disciplinele de științe. Institutul Național de Sănătate Publică susține că „experimentele la orele de chimie/fizică/biologie care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi nu trebuie organizate”.Pe lângă asta, „elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare“, mai arată recomandările care au statut de obligație, după cum reiese din modul în care sunt formulate și din faptul că toate măsurile date de Ministerul Sănătății prin INSP au avut statut de recomandare, dar au fost de fapt obligații.    

O altă recomandare este ca una din cele 4 ore să se deruleze în fiecare zi în spații deschise (cum ar fi curtea școlii).

Ne puteti urmări și pe: