Ne puteti urmări și pe:

Un artist total. Asta se poate spune despre oneșteanca Luminița Pătrățeanu, jurnalistul-artist nonconformist care a expus până acum în cele mai inedite locații: într-o spălătorie auto, pe o stradă din Warminster- Marea Britanie, într-un pub sau pe terasa unei clădiri.

De această dată, Luminița ne uimește din nou cu expoziția de pictură “BLUE QUARANTINE STORY”, al cărei vernisaj va avea loc joi, 18 iunie, orele 18.00 în incinta Spitalului Municipal Onești, desemnat spital COVID 19 pentru județul Bacău. Blue Quarantine Story are ca temă sacrificiul cadrelor medicale aflate în linia I a pandemiei Sars Cov 19 2020, iar lucrările expoziției sunt donate în integralitate Spitalului Municipal Onești.

De fapt, expoziția Luminiței s-a transformat într-un proiect intinerant, la care au achesat parteneri din Regatul Unit al Marii Britanii, Regatul Spaniei – Insulele Canare, Italia – Brescia, Basarabia – Edineț.

De asemenea, sunt prezente chipuri de medici, asistenți medicali și ambulanțieri din Moinești și Iași.

Amfitrionul vernisajului este actorul, regizorul și scriitorul Radu Bogdan Ghelu, iar Karina Luncanu este cea care interpretează piese muzicale devenite emblematice în această perioadă, pe mapamond.

Expoziția se desfășoară sub egida Primăriei Onești, Protopopiatului Onești și Bibliotecii municipale Onești, cu sprijinul Consulatului din Insulele Canare și în acord cu legile sanitare impuse de starea de alertă în care ne aflăm.

Ne puteti urmări și pe: