Ne puteti urmări și pe:

Programul de populări în apele publice al Centrului Regional de Ecologie Bacău a continuat și pe parcursul săptămânii trecute. De această dată cu o inițiativă inedită și curajoasă. După ce în luna aprilie CRE a populat Lacul Bacău cu o tonă de crap cu greutăți cuprinse între 1-3 kilograme, de această dată ecologiștii băcăuani au adus peste 100.000 de exemplare de crap – puiet predezvoltat. Materialul a fost parcat separat pentru a nu fi decimat de răpitori, urmând să fie lăsat liber cât mai târziu, la o dimensiune care să îi asigure cele mai bune şanse de supravieţuire.


 „CRE a demarat în această primăvară şi un proiect pilot pentru a facilita reproducerea ciprinidelor. Prin amenajarea şi amplasarea în zonele de bătaie a unor paturi înierbate se crează un substrat ideal pentru depunerea icrelor, acestea putând inclusiv să fie protejate de variaţiile mari de nivel ale lacurilor”, spun voluntarii CRE Bacău.
 Aceștia menționează că reproducerea crapului în lacurile de acumulare cu folosinţă hidroenergetică ridică probleme deosebite, pe de o parte datorită faptului că inundarea naturală a malurilor cu vegetaţie ierboasă nu poate avea loc, aici fiind în mod natural locurile de reproducere predilecte pentru crap, pe de altă parte datorită variaţiilor de nivel care pot afecta reproducerea, lăsând pe uscat icrele sau larvele.


 Aceaste variante alternative de populare a apelor publice sunt prevăzute inclusiv în OM 60/2017, în planurile de management existând un capitol distinct de investiţii în zonele de reproducere şi creştere a puietului în habitatele piscicole naturale.


„Acţiunea de populare a fost sprijinită cu 2000 de lei de #RoataPopulărilor. Le mulţumim organizatorilor iniţiativei pentru încrederea acordată, dar şi numeroşilor pescari din ţară care s-au alăturat campaniei #RoataPopulărilor!”, mai spun reprezentanții CRE Bacău.

Tot cu sprijinul CRE, Lacul Bacău a mai beneficiat și în primăvara 2020 de popularea cu o tonă caras și o tonă de crap.

Foto: Centrul Regional de Ecologie Bacau

Ne puteti urmări și pe: