Ne puteti urmări și pe:

Știre în curs de actualizare…

În această seară, un accident rutier soldat cu o victimă s-a produs în comuna Piatra Șoimului din județul Neamț. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, un autoturism a intrat într-un gard.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.

,,Prin apel la 112, in jurul orei 18:13, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Piatra Șoimului.

,,In urma accidentului rutier a rezultat o victimă. Până la ajungerea forțelor de intervenție, victima a fost scoasă din autoturism în stare de inconștiență.
Echipajul de pe ambulanța SMURD a preluat victima (femeie – 26 ani), i-a acordat îngrijiri medicale după care a transportat-o la spital.
Echipajul care a încadrat autospeciala de stingere a asigurat masuri PSI.
”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii accidentului rutier.

,,Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a reieșit că, în timp ce o tânără de 24 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe DJ 156 D, în localitatea Piatra Șoimului, la intersecția cu strada Primăriei, ar fi efecuat manevra de viraj la dreapta, moment în care, pe fondul neatenției, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu gardul unui imobil. În urma impactului a rezultat rănirea tinerei, fiind preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Din cauza leziunilor suferite, aceasta nu a putut fi testată cu aparatul etilotest.”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

foto: ISU Neamț

Ne puteti urmări și pe: