Current track

Title

Artist


Elevii suceveni care au intrat în contact cu colegii lor pozitivi Covid pot susține examenele naţionale

#Postat de on iunie 11, 2020

Colegii de clasă care au intrat în contact cu cei doi elevi suceveni depistați recent pozitiv Covid-19 vor putea susţine examenul de evaluare națională, respectiv de bacalaureat, cu respectarea unor norme de protecție. Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Dinu Sădean, a declarat că situația a fost analizată de specialiștii instituţiei și s-a decis că elevii respectivi, contacți asimptomatici, vor putea să susțină examenele, dar vor purta obligatoriu mască și mănuși. Decizia a fost comunicată deja Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului şi Şcolii Gimnaziale „Miron Costin” din Suceava, precum şi Inspectoratului Școlar Județean.

În ceea ce-i privește pe elevii depistați pozitiv, care se află internați în spital, ei vor susține examenele în sesiunea următoare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *