Ne puteti urmări și pe:

60.922 de persoane cu o situaţie financiară precară din judeţul Suceava vor primi pachete cu produse alimentare şi de igienă în cadrul unui program al Uniunii Europene. Valoarea a unui pachet cu produse de igienă este de circa 35 de lei, iar a unui pachet cu produse alimentare, de 163 de lei.

În cursul zilei de miercuri, 10 iunie, au fost recepționate primele pachete cu produse de igienă pentru localitățile Milișăuți și Rădășeni. Acţiunea continuă pe 11 şi 12 iunie, pentru Dolhasca, Liteni, Preutești, Fălticeni, Baia, Valea Moldovei, Gura Humorului, Păltinoasa, Râșca, Boroaia, Bogdănești, Mălini, Cornu Luncii, Drăgușeni, Suceava, Adâncata, Mitocul Dragomirnei și Pătrăuți.

Recepția pachetelor cu produse de igienă pentru toți cei 60.922 de beneficiari din județul Suceava este programată să se desfășoare în intervalul 11 – 19 iunie, urmând ca distribuția către aceștia să se efectueze după un calendar aprobat prin Ordin al prefectului, în termen de 45 de zile de la finalizarea perioadei de recepție.

Ridicarea personală a pachetelor cu produse de igienă se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului cu produse de igienă de către beneficiari. Pentru persoanele nedeplasabile, la sesizarea unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, se asigură livrarea ajutoarelor la domiciliu sau la locuinţa declarată, cu sprijinul autorităţilor locale sau al organizaţiilor neguvernamentale.

Ne puteti urmări și pe: