S-a întâmplat în 9 iunie 1912

S-a întâmplat în 9 iunie 1912: A murit (la Berlin, unde se stabilise) scriitorul Ion Luca Caragiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948. Ion Luca Caragiale (n. 30 ianuarie 1852 Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, d., Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii şi o dramă), nuvele şi povestiri, momente şi schiţe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci şi unul dintre principalii fondatori ai teatrului naţional.

   Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.Creatorul limbajului dramatic românesc, I.L. Caragiale, unul dintre clasicii literaturii române, alături de M. Eminescu și I. Creangă, ne-a lăsat o operă cu particularități care o unicizează în contextul literaturii naționale, dar și universale, în care a ilustrat magistral, prin comicul de situații și al personajelor care vorbesc o limbă aparte, specificul și mecanismele parvenirii.

       Născut în satul Haimanale (astăzi I.L. Caragiale), județul Dâmbovița, a urmat Gimnaziul Petru și Pavel din Ploiești, studiile liceale terminându-le la București. Atras de teatru, a urmat, în cadrul Conservatorului de Artă Dramatică din București, Clasa de mimică și declamație a unchiului său, Costache Caragiali (1868-1870).A frecventat apoi ședințele Junimii (1877-1878), în revista căreia, „Convorbiri literare”, își va publica principalele piese de teatru.De-a lungul timpului a ocupat diferite funcții: copist la Tribunalul de Prahova, sufleur, la Iași, în trupa lui Mihail Pascaly, sufleur și copist la Teatrul Național din București, redactor la revista Ghimpele (1873-1875), la ziarul Timpu’ (1878-1881), revizor școlar, funcționar la Regia Monopolurilor Statului, profesor la liceul particular Sf. Gheorghe din București, director general al teatrelor (în stagiunea 1888/1889).

        A editat revista de umor în format de buzunar Claponul (mai-iun. 1877), un Calendar al Claponului (1878), apoi ziarul Moftul român (1893, împreună cu A. Bacalbașa; 1901), Vatra (1901, împreună cu I. Slavici și G. Coșbuc).În primăvara anului 1905 s-a stabilit la Berlin, autoexilându-se, împreună cu familia, în urma decepțiilor din plan social și cultural, care au culminat cu scandalosul proces al plagiatului (1901-1902) inventat de scriitorul obscur Caion (Constantin Al. Ionescu-Caion), referitor la piesa Năpasta.După debutul în gazetărie de la 21 de ani, în revista Ghimpele, unde a susținut rubricile Varietăți și Una-alta (1873-1875), a continuat să colaboreze la numeroase publicații ale vremii cu cronici dramatice, schițe, traduceri:’Albina Carpaților, Convorbiri literare, Epoca, Literatura și arta română, Noua revistă română, Românul, elegraful, Tribuna, Universul literar, Viața nouă.

          De o valoare deosebită sunt articolele sale pe teme sociale sau politice apărute în presă, dintre care se detașează articolul-pamflet „Din primăvară până-n toamnă”, publicat în revista vieneză Die Zeit (1907).În scrierile sale (piese de teatru, schițe, farse), Caragiale a satirizat lumea pitorească a Capitalei și provinciei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, afirmând că „nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult decât râsul”.S-a remarcat cu predilecție în dramaturgie, prin originalele comedii de moravuri: comedia în două acte „O noapte furtunoasă” (1878, premiera la 18 ianuarie 1879 la Teatrul Național din București, publicată în Convorbiri literare în oct.-nov. 1879) — capodoperă a dramaturgiei românești, farsa într-un act „Conul Leonida față cu Reacțiunea” (1880, publicată la 1 februarie, premiera la 16 aprilie 1912 la Teatrul Național din București), comedia în patru acte „O scrisoare pierdută” (1884, premiera la 13/25 noiembrie 1884 la același teatru), comedia în trei acte „D-ale carnavalului” (1885, jucată la 8 aprilie și publicată la 1 mai); drama „Năpasta” (1890, premiera în același an, la 3 februarie), alături de câteva piese de mai mică valoare.

        A mai lăsat studiul teatral „’Cercetarea critică asupra teatrului românesc” (1878), a tradus câteva lucrări dramatice din literatura universală (tragedia în versuri Roma învinsă, de Al. Parodi, reprezentată la Teatrul Național din București la 21 mai 1878; La Camaraderie, de E. Scribe).Primul volum al lui Caragiale, Teatru, prefațat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, Comediile d-lui I. L. Caragiale, a apărut în cursul anului 1889.

        Creator al schiței în literatura română, a scris numeroase Momente și Schițe, asemănătoare teatrului, prin fondul lor dramatic și comic: Domnul Goe, Vizită, Bubico, Tren de plăcere, Petițiune, Căldură mare, Un pedagog de școală nouă, Ultima oră, Inspecțiune,High-life, Telegrame, Justiție etc.Ca nuvelist, Caragiale a cultivat proza de observație psihologică și naturalistă (O făclie de Paști, Păcat, Două loturi, În vreme de război) și fantastică (La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea).

        A tradus din M. Twain, Ch. Baudelaire, E.A. Poe ș.a., iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.La 9/22 iunie 1912, I.L. Caragiale a încetat din viață la Berlin. Trupul său neînsufleţit a fost depus la capela cimitirului Erster Schoneberger Friedhof, în cavoul familiei. După cinci luni de zile, la data de 18 noiembrie 1912, sicriul cu rămăşiţele scriitorului au fost aduse la Bucureşti, acesta fiind înmormântat patru zile mai târziu la cimitirul Şerban Vodă – Bellu. Mii de oameni au format un cortegiu funerar, printre aceştia aflându-se mai marii scriitori ai timpului: Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Emil Gârleanu, Ovid Densuşianu, Sandu Aldea şi alţii.

         Nu foarte multă lume ştie însă că aducerea sicriului marelui dramaturg pare a fi o scenă desprinsă din comediile sale. Rămăşiţele lui Caragiale au fost aproape de a fi pierdute într-un tren ce venea de la Berlin, după ce foaia de expediţie a dispărut de pe sicriu.„Rămăşiţele pământeşti ale marelui scriitor Caragiale au sosit ieri (17 noiembrie stil vechi), pe neaşteptate, într-un vagon special, în gara de Nord.Nimeni n-a venit întru întâmpinarea corpului ilustrului scriitor, nici chiar familia, deoarece nimeni nu fusese anunţat. (…) La orele 11 jumătate, şeful Gării de Nord a fost intrigat de un vagon de marfă, sigilat, pe care se afla numele oraşului Breslau din Germania. Vagonul nu avea nici un fract şi nici nu putea cineva să-şi închipuie că e un vagon mortuar, deoarece nu avea nici o cruce pe el, cum se obicinuieşte. Şeful trenului, întrebat ce e cu vagonul, a spus că l-a luat de la Predeal şi că nu ştie nimic mai mult. Telefonându-se la Predeal, de-abia atunci s-a aflat totul. S-a răspuns de la Predeal că vagonul conţine corpul lui Caragiale şi că fractul (foaia de expediţie) s-a pierdut. Cercetându-se, s-a aflat că vagonul rătăceşte de două săptămâni pe liniile germane şi austriece. S-a anunţat rudele lui Caragiale şi a sosit la gară domnul Zlatro, o rudă apropiată”, aşa au explicat jurnaliştii de la ziarul „Universul”, în ediţia din 19 noiembrie 1912, aducerea sicriului lui Caragiale în ţară.

       A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.Caragiale s-a bucurat de un mare respect în rândurile tuturor artiștilor și ale militanților pentru cauza națională. În acest sens sunt edificatoare câteva rânduri dintr-o scrisoare pe care Vasile Goldiș i-a trimis-o, la 26 februarie 1911, în perioada colaborării sale la Românul: „Poate nici nu poți să-ți dai seama ce mare serviciu ai făcut cauzei noastre naționale.Să ne ajuți acum cu puterea de leu a d-tale la biruință. Să ne scrii. Fie articole de fond, fie vreo schiță literară, fie, în fine, orice, numai să fie ieșit din sufletul lui Caragiale și să fie iscălit numele Caragiale.Atât ne trebuie și învingerea noastră e sigură.”

        În acest timp, la Brașov, Andrei Bârseanu a introdus opera lui Caragiale în activitatea didactică și în manifestările anuale ale Societății de lectură a studenților. Printre militanții societăților culturale românești din Transilvania care l-au cunoscut pe Caragiale, s-au aflat și Valeriu Braniște, George Moroianu și Zaharia Bârsan, ultimul scriind chiar și un articol consacrat lui Caragiale la împlinirea a 25 de ani de activitate literară (1901): „Este un fapt îmbucurător această afecțiune din partea publicului, mai ales în țara românească unde munca scriitorilor e răsplătită așa de ingrat”.În Gazeta Transilvaniei de la Brașov au apărut articole și informații despre sărbătorirea lui Caragiale la București. Cel mai important moment al legăturilor lui Caragiale cu ASTRA a fost reprezentat de adunarea generală jubiliară a Asociațiunii, prilejuită de împlinirea a 50 de ani de activitate (Blaj, 28 – 30 august 1911). Au fost prezenți Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Goldiș, Octavian Goga, Octavian Codru Tăslăuanu, Andrei Bârseanu, Horia Petra Petrescu. La sărbătorirea jubileului de 50 de ani de activitate a ASTREI, de la Blaj, în zilele de 14 – 17 august1911, au participat peste patruzeci de mii de români, veniți din toate județele țării. Printre delegații trimiși de organizațiile culturale de la București s-au aflat și scriitorii: N. Iorga, G. Coșbuc, Octavian Goga, Șt. O. Iosif, Victor Eftimiu. În programul serbărilor, pe lângă expoziții, conferințe și alte acțiuni, a fost prevăzut și un zbor demonstrativ al aviatorului Aurel Vlaicu: „Caragiale a plâns de emoție văzând cutezanța și măiestria lui Vlaicu” (V. Eftimiu). Serbarea a fost apreciată, în ansamblu, ca „cea mai impunătoare manifestație românească, din Transilvania, de la 1848 și până atunci”.Au mai fost prezenți la manifestări Sextil Pușcariu și J. Urban Jarnic.

        Având în vedere mai multe mesaje pe care le-am primit în anii precedenţi referitoare la date EXACTĂ a naşterii lui Caragiale, am a vă spune, stimabili monşeri şi monşeriţe că…nimeni nu ştie exact!… ;)…Crede fiecare ce vrea!..Eu tind să dau crezare celui care a fost, de netăgăduit, criticul şi biograful său. Aşa cum despre Eminescu cele mai bune pagini aparţin lui G. Călinescu, aşa şi călăuza cea mai bună pentru a-l cunoaşte pe I.L. Caragiale este Şerban Cioculescu, cel care a scris una dintre cărţile fundamentale despre maestru, „Viaţa lui I.L. Caragiale”.Prima ediţie a fost în 1940, reeditată mult mai târziu, aflată acum la a treia ediţie.După această carte au învăţat generaţii de studenţi şi aproape e de nedespărţit de biografia pitorească a marelui dramaturg.

       Ţin să vă aduc în atenţie faptul că depoziţiile „împricinatului” Caragiale însuşi sunt, de multe ori,contradictorii.În privinţa datei naşterii lui Ion Luca Caragiale, într-adevăr, au fost vehiculate mai multe date: „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Şerban Cioculescu), bazate pe amintirile lui Caragiale. Păi, dacă în memoriile lui Caragiale scrie aşa, noi de ce am spune altfel?…

          Iată cum rezumă criticul Şerban Cioculescu: „Era iarnă, într-adevăr, poate cea mai aspră iarnă, după blândul climat local, în noaptea de 29-30 ianuarie 1852, şi pruncul a văzut lumina zilei în zori. Tatăl, în ziua botezului, a dat ca zi de naştere 1 februarie, desigur nu din rea-credinţă, dar din zăpăceală”.Certificatul de botez, descoperit la Arhivele Statului, menţionează, pe de altă parte: „La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ a nume Dl Luca Caragiali. Şi astăzi la şapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci şi doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului”.

        Către apusul vieţii sale, Caragiale îi livrează lui Horia Petra-Petrescu, un exeget al său, câteva date biografice care vor fi utilizate de destinatar în scopuri ştiinţifice, adică tânărul doctorand în litere al Universităţii din Leipzig îşi pregătea în acea vreme teza de doctorat consacrată vieţii şi operei maestrului, „Ion Luca Caragiales Leben und Werke”, pe care o va publica în „XVII, Jahresbericht des Institutes füe rumänische Sprache, Leipzig, 1911”.

        Pe de altă parte, tot după declaraţiile sale,în Albumul Societăţii Junimea, Caragiale figura însă ca născut „în 1853 ianuar 29, Mărgineni – Prahova”. În mai 1894, la naşterea fiicei Ecaterina, viitoare Logadi, Caragiale figurează în actul notarial de succesiune cu vârsta declarată de 41 de ani, ceea ce prezumă că s-ar fi născut în 1853. Acelaşi an rezultă şi din schiţa cu vădite inflexiuni autobiografice Boborul! a cărei acţiune este plasată în 1870, în timpul celebrei republici de la Ploieşti când, după cum autorul precizează fără echivoc, „Eram de şaptesprezece ani…”. Toate bune şi frumoase, numai că în Registrul stării civile pentru morţi din 1896 (anul decesului arhitectului Gaetan Burelly, socrul său) este menţionată o altă declaraţie a ginerului, adică a domnului I.L. Caragiale personal, precum că are vârsta de 42 ani, un calcul aritmetic simplu omologând ca an de naştere 1854 (!?). Iar pentru ca încurcătura să fie completă, într-o scrisoare către Horia Petra-Petrescu din februarie 1908, acelaşi Caragiale schimbă calimera şi dă, manu propria, o asigurare fermă: „M-am născut în anul 1852, la 30 ian. (Trei Ierarchi), st. v. dis de dimineaţă…”.

       Ca să concluzionez, ceea ce cred eu, dându-i credit lui Şerban Cioculescu, este că Ion Luca Caragiale, fiul lui Luca Şt. Caragiale, s-a născut la 30 ianuarie 1852, dinspre ziuă, în satul Haimanale, judeţul Dâmboviţa, ţinând de Mânăstirea Mărgineni. Mama sa, braşoveanca Ecaterina Chiriac Caraboas, a ţinut să-i dea copilului său numele de Ion, pentru că a venit pe lume în ziua sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi…Şi poate contează mai puţin ceea ce cred eu şi data exactă a naşterii ci faptul că s-a născut şi a creat….

Surse:

• Papadima, Liviu (1999).Caragiale,firește. București: Editura Fundației Culturale Române.

• Maiorescu, Titu (1885). Comediile domnului Caragiale

• Cioculescu, Șerban (1940). Viața lui Ion Luca Caragiale

• Genoiu, George & Cezar Alexandru Genoiu (2001). I. L. Caragiale, față cu reacțiunea criticii: teorie și document. București: Editura Rampa și Ecranul.

• Iorgulescu, Mircea (2002). Marea trăncăneală: Eseu despre lumea lui Caragiale. București: Editura Compania.

• Pârvulescu, Ioana (2011).Lumea ca ziar. A patra putere: CARAGIALE. București: Editura

• Amintiri despre Caragiale, Ștefan Cazimir, Editura Humanitas, 2013 – volum ce reunește cele mai importante mărturii despre Caragiale relatate de contemporani

• http://www.ilcaragiale.eu/

• http://adevarul.ro/…/cum-s-a-pierdut-sicriul-ion…/index.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 9 iunie 1912 appeared first on Jurnal Spiritual.

S-a întâmplat în 9 iunie 1912 was first posted on iunie 9, 2020 at 5:14 am.
©2020 „Jurnal Spiritual„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.com