Ne puteti urmări și pe:

Klaus Iohannis: Se impune prelungirea stării de alertă. Măsuri după 15 iunie: Se redeschid mall-urile și grădinițele private

Inline image

Președintele Iohannis a anunțat marți, după ședința cu premierul și mai mulți miniștri, că prelungirea stării de alertă este necesară pentru a putea gestiona mai departe pandemia de coronavirus.

Klaus Iohannis a anunțat și noul set de măsuri de relaxare implementate după 15 iunie, precum redeschiderea mall-urilor, grădinițele și creșele private, sălile de fitness și se vor putea organiza evenimente private cu un număr limitat de participanți.

 

Klaus Iohannis:

  • Am luat în discuție situația epidemiei, posibile măsuri de relaxare și necesitarea prelungirii stării de alertă
  • Putem continua cu unele măsuri de relaxare
  • După 15 iunie se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și locuri de joacă
  • Vor putea fi organizate evenimentele private dar nu mai mult de 20 de persoane în interior și 50 în exterior
  • Va fi posibilă, nu obligatorie, redeschiderea after school-urilor, grădinițe și creșe private
  • Va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness cu respectarea unor norme de relaxare foarte strictă impuse de Ministerul Sănătății
  • Având în vedere că începe sezonul estival – vor fi posibile redeschiderea piscinelor exterioare
  • Este important ca ușor-ușor să renunțăm la unele măsuri, unde este posibil. S-a găsit un criteriu obiectiv, lucrurile vor fi mai relaxate în relația cu statele unde numărul de îmbolnăviri în ultimele 14 zile e sub 5 cazuri la un milion de locuitori.
  • Deocamdată, la acest criteriu obiectiv nu se încadrează state precum Italia, Spania, Franța, Belgia, Olanda, Suedia. În acest sens, având un criteriu obiectiv, vom urmări cu mare atenție comunicările la nivelul UE și vom reacționa imediat acolo unde lucrurile se schimbă în bine.
  • Având în vedere că nu avem o scădere a numărului de îmbolnăviri noi trebuie să fim precauți
  • Se impune prelungirea stării de alertă, vor fi mai puține restricții impuse, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă
  • Unele măsuri trebuie continuate: portul măștii în interior, distanțarea fizică, evitarea aglomerărilor mari – aceste lucruri vor rămâne în continuare în vigoare
  • Guvernul va dezbate în ședință acest subiect.
  • PSD se opune prelungirii stării de alertă:

  • PSD a anunțat luni, prin vocea președintelui său interimar că  se opune prelungirii stării de alertă și-i impută ministrului Sănătății că nu ar prezenta argumente „solide” pentru a justifica această intenție.
  • Dacă nu va fi starea de alertă, vedem care va fi. Dacă lăsăm totul și spunem că revenim la situația dinaintea virusului, eu cred că e o greșeală pe care o vom plăti scump. (…) Trebuie să avem înţelepciunea şi răbdarea să mai aşteptăm. Este vorba de o săptămână, două, trei”, a afirmat Raed Arafat.

    Redăm întreaga declarație de presă a președintelui:

    „Împreună cu premierul Orban mai mulți miniștri și consilieri prezidențiali am luat în discuție situația epidemiei, am luat în discuție posibile măsuri de relaxare și am luat în discuție, evident, necesitatea prelungirii stării de alertă aș începem cu partea pozitivă, cu măsurile de relaxare având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut semnificativ dar nici nu a crescut semnificativ. Considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare adică unele dintre restricțiile care sunt acum în vigoare nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie, aș exemplifica cele mai importante dintre acestea:

    • După 15 iunie se vor putea redeschide mall-urile dar fără restaurante și fără locuri de joacă, vor fi posibile evenimente private. Atenție, nu publice, private, cu numărul un pic mai mare de participanți în special în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.
    • Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra care vor trebui să meargă la serviciu și în perioada vacanțe școlare va fi posibilă nu obligatorie dar va fi posibilă după 15 iunie redeschiderea afterschool- urilor, a grădinițelor și creșelor private.
    • De asemenea va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie dar cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte, norme care, evident vor fi impuse de Ministerul Sănătății.
    • Având în vedere că începe sezonul estival am analizat și am ajuns la concluzia că va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare, atenție exterioare, cu respectarea regulamentelor sanitare speciale care de asemenea vor fi puse la dispoziția celor care sunt interesați.
    • Măsuri de izolare la domiciliu, respectiv de autoizolare au ocupat în spațiu destul de lung în discuția și în analiza noastră, este important ca ușor- ușor să renunțăm la unele din aceste măsuri acolo unde este posibil. S-a găsit un criteriu obiectiv cu care putem și noi în România să lucrăm în acest sens lucrurile vor fi mai relaxate în relația cu statele unde numărul de noi îmbolnăviri este mic, mai exact unde pe numărul de îmbolnăviri în ultimele 14 zile este sub 5 cazuri la milion de locuitori în fiecare dintre sau media ultimelor 14 zile. Deocamdată la acest criteriu obiectiv nu se încadrează statele Unde se găsesc destul de mulți concetățenii noștri ca să dau doar un exemplu nu se califică la relaxare Italia, Spania, Franța, Belgia, Suedia, Olanda. În acest sens însă, avem, având un criteriu obiectiv vom urmări cu mare atenție comunicările de la nivelul Uniunii Europene și acolo unde lucrurile se schimbă în sensul bun vom reacționa imediat și noi.
    • Starea de alertă: având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv internați în spitale, faptul că și ultimul weekend de relaxare totuși s-a simțit nu în sens bun la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauți și suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Sigur vor fi mai puține restricții propuse, va fi un pic mai simplu dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă. Gând iți-vă că sunt măsuri care obligatoriu trebuie continuate aproape cu caracter permanent distanțarea, portul măștii în interior, extrem de important, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari, aceste lucruri trebuie să înțelegem că vor rămâne în continuare.
    • Evident, Guvernul va dezbate în ședință de guvern această chestiune dar repeți măsurile restrictive propuse pentru continuarea stării de alertă vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare.

    Și în final mă adresez parlamentarilor Parlamentului care trebuie să ia în dezbatere această prelungire a Stării de alertă.

    Stimați parlamentari, fiți responsabili, gândiți-vă că virusul nu dispare printr-un vot în parlament dar dacă sprijiniți guvernul atunci putem să controlăm eficient și am dovedit-o, putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei.

    Vreau să subliniez în mod expres, guvernul a luat cele mai bune măsuri, a luat măsurile care au dus la o răspândire foarte limitată a acestei epidemii. Ați urmărit probabil un studiu foarte nou al unui institut prestigios din Londra, ne spune că fără aceste măsuri, în lume, mai ales în Europa ar fi avut milioane de decese.

    Faptul că am impus noi în România din timp aceste măsuri ne-a făcut să controlăm răspândirea epidemiei cât de mult s-a putut controla.

    Stimați parlamentari! Nu puneți sub semnul întrebării acuma, la final, aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte. Vă doresc tuturor multă sănătate.”

Ne puteti urmări și pe: