Ne puteti urmări și pe:

SERTARUL CU VECHITURI – TRADIŢII DE RUSALII, POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

         Rusaliile (lat. Rusalia – sărbătoarea trandafirilor, când se depun trandafiri – rosae– pe morminte). Conform tradiţiei populare, Rusaliile sau ielele femei tinere, frumoase, vesele, nebunatice, periculoase nevăzute de oameni. Conform originii mitologico-creştine Rusaliile sunt fete de împărat „pline de duşmănie” împotriva creştinilor; tatăl lor se numeşte Rusalim Împărat. Cauza duşmăniei faţă de creştini a fost trecerea unor supuşi ai Împăratului păgân Rusalim la creştinism. De aici ar veni şi denumirea de Rusalii.

        În Moldova a existat credinţa, că Rusaliile ar fi fost şapte surori neprihănite şi care, conform credinţei populare schilodesc oamenii, le iau minţile, le fură copii şi dezlănţuie în timpul cel mai cald al anului vânturi, vârtejuri neaşteptate aducând felurite daune grave.  Se crede că Rusaliile au putere numai până la cântatul cocoşilor.

Această sărbătoare apărută în păgânism şi îmbogăţită cu multe tradiţii populare, suprapusă ulterior peste sărbătoarea creştină de după sărbătorile pascale a Pogorârii Sfântului Duh, evocă evenimentul biblic, care a avut loc la 50 de zile după Învierea Domnului, când s-a pogorât, în chip de „limbi ca de foc” Sfântul Duh a treia persoană a Sfintei Treimi.

         În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare legată de abundenţa vegetală flăcăii aduceau din păduri nuiele, crengi şi frunze nuc sau de tei, duse la biserică, sfinţite şi puse la icoane întreaga gospodărie fiind împodobită cu acestea simbolizând limbile de foc au pogorât asupra Apostolilor şi astfel ei s-au umplut de Duh Sfânt.

         În ziua a opta de la Duminica Mare după ce a luat sfârşit Săptămâna Rusaliilor, când pleacă Rusaliile dintre oameni atunci este sărbătoarea propriu-zisă cea adevărată a Rusaliilor, când se scot toate ramurile cu frunze din casă şi sunt aruncate pe o apă curgătoare împreună cu rostirea cuvintelor: „să se ducă cu ele şi toate relele din casă” crezându-se, că odată cu Rusaliile vor părăsi casa şi toate duhurile necurate dar şi în speranţa că va ploua şi vor fi roade multe pe câmpuri.

         Pe parcursul secolelor poporul a inventat şi felurite moduri de îmbunare dar şi de luptă împotriva Rusaliilor. Acţiunile acestea, au devenit cu timpul ritualice: interdicţia muncilor importante atât pe câmp, cât şi în gospodărie, culesul plantelor medicinale, căci se considera că acestea după Rusalii îşi pierd calităţile vindecătoare. Oamenii superstiţioşi şi astăzi sunt siguri că Rusaliile fug de pelin, usturoi, de aceea poartă pelin, leuştean, usturoi la brâu, pun în case, ca să fie casa şi gospodăria ferită de Rusalii. Fetele şi băieţii care se întâlneau în această zi se băteau cu pelin, sărbătoarea Rusaliilor fiind numită şi a pelinului. Tot acum, pelinul se punea în toate băuturile, cu excepţia apei.

          Pe vremuri, mai ales copiii şi săracii aşteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moşilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moşii cădeau în zilele de sâmbătă, această zi fiind considerată a morţilor cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită şi a Moşilor sau Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari.

         La Moşii de Vară, gospodinele merg la morminte pentru a le curăţa, dau de pomană în străchini fructe coapte, plăcinte, caş, mămăligă, zeamă sau borş de pasăre, purcel sau miel, scrob (omletă), nelipsind pâinea, colacii, covrigii şi lumânările iar ca băutură, femeile umpleau ulcelele pentru pomană cu lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri sau busuioc.

         La Moşii de vară până nu dădeau mai întâi de pomană, nu se mănâncă nimic, crezând că acum se împărtăşesc morţii cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Moşi pe la vecini şi pe la neamuri, obişnuind să aprindă lumânarea la intrarea în casă. Moşii duşi erau întorşi, gospodinele nevenind niciodată acasă cu mâna goală. De multe ori, împărţirea Moşilor era continuată şi în Duminica Mare.

                                                                                                            Dan Horgan

 

Biblografie:

– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

   – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.  

   – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   – Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   – Narcisa Ştiucă ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   – Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   – Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   – Sfânta Scriptura, versiune redactată de Arhiepicopul Clujului Bartolomeu Valeriu Anania, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti 2001

   – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

   – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

   – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

Ne puteti urmări și pe: