Ne puteti urmări și pe:

Aglomerație la maximum. Pe Valea Prahovei și pe Autostrada Soarelui, direcția Constanța, se circulă bară la bară

Aglomerație la maximum. Pe Valea Prahovei și pe Autostrada Soarelui, direcția Constanța, se circulă bară la bară
Românii se bucură de cele trei zile de weekend, după măsurile de relaxare dispuse de Guvern. Și luni, a doua zi de Rusalii, a fost declarată sărbătoare naţională şi zi liberă.
În aceste condiții, fuga românilor spre mare și spre munte aglomerează din nou drumurile, cu atât mai mult cu cât vremea se anunță frumoasă în weekendul prelungit de Rusalii, cu temperaturi de peste 30 de grade în majoritatea zonelor țării.
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunța că traficul rutier s-a intensificat pe sensul de urcare al DN 1 Ploiești – Brașov, astfel că se circulă în condiții de aglomerație la intrarea în localitatea Comarnic, județul Prahova.

Mii de turişti trăiesc din plin bucuria revederii cu marea. După o aşteptare atât de lungă, niciun efort nu e prea mare. Nici măcar acela de sta în maşină cu orele, blocaţi pe Autostrada Soarelui.
Imaginile de pe traseu către munte și litoral arată cât de mare a fost așteptarea oamenilor pentru a-și petrece zilele libere.

Ne puteti urmări și pe: