Ne puteti urmări și pe:

 

Aproape 11.000 de pachete de țigări de contrabandă au fost confiscate joi, 4 iunie, de poliţiştii de frontieră suceveni, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de competență. Astfel, în apropierea unei locații de pe raza localității Vicovu de Sus, au fost găsite abandonate mai multe colete, în care se aflau 7.470 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 87.399 lei. Polițiștii au cercetat zona respectivă, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice pentru depistarea persoanelor implicate.

Tot  ieri,  polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, trei persoane care se deplasau către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase. În ciuda somaţiilor, contradandiştii nu s-au oprit, ci au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră. În coletele abandonate se aflau 3.200 pachete cu țigări, în valoare de  37.440  lei.

Ne puteti urmări și pe: