Ne puteti urmări și pe:

„Prima casă” s-a transformat în „O familie, o casă”

Sunt trei luni de când creditul „Prima Casă” s-a transformat în „O familie, o casă”.
Programul a adus câteva schimbări importante. Cea mai importantă: introducerea unui plafon maxim pentru venituri: 4.500 de lei pentru cei fără copii și 7.000 de lei pentru cei care au copii sau minori în întreținere.
,,Prima casă" s-a transformat în ,,O familie, o casă”

Problema este că programul nu are norme de aplicare. Așa că nu mai merge nici Prima Casă, nici noul program.
„Astăzi se mai finanțează prin Prima Casă doar în situația în care clienții și-au făcut rezervare de fonduri în momente anterioare”, a explicat Dragoș Nechifor, broker de credite. „Pe la final de februarie s-au alocat cele 2 miliarde de lei, fondurile aferente programului Prima casă pentru anul acesta, urmând că în aprilie Parlamentul să aprobe legea care schimbă programul <<Prima casă>> în varianta <<O familie, o casă>> , un program aproape identic, dar cu niște condiționări suplimentare, ceea ce duce acest tip de finanțare în zona mai degrabă socială”, a arătat Dragoș Nechifor.
Ca urmare a modificarii legislatiei care reglementeaza programul Prima Casa, se vor putea depune cereri noi de finanțare dupa adoptarea și implementarea noilor norme aplicabile programului <<O familie, o casa>>”.
Prima Casă este un program guvernamental grație căruia putem accesa împrumuturi ipotecare cu dobânzi avantajoase și cu un avans mic.
Programul „O familie, o casă” nu are norme de aplicare.

Ne puteti urmări și pe: