Ne puteti urmări și pe:

 

Centrul de Transfuzie Suceava a rămas fără aparatul de plasmafereză donat de omul de afaceri Florin Hozoc. După ce a zăcut nefolosit ceva timp la Centrul de Transfuzii, aparatul respectiv a fost trimis la Vrancea, unde a fost pus în funcțiune și va purtea fi folosit un an de zile gratuit pentru colectarea de plasmă convalescentă de la pacienţii vindecaţi de Covid-19.

„Ca o ironie, acest echipament pe care l-am instalat la Focşani este cel pe care am dorit de la început să-l instalăm la Suceava şi care stătea de peste o lună în depozit, aşteptând ca autorităţile să îşi facă temele ca să poată să primească echipamentul. Din păcate, peste 2.300 de persoane vindecate la Suceva nu au cum să doneze plasmă prin procedura de plasfamereză pentru că cei de acolo nu îşi doresc să facă plasmafereză”, a spus Florin Hozoc, citat de Adevărul.

Hozoc a dat sub formă de împrumut Ministerului Sănătăţii 32 de aparate pentru plasmafereză, pentru un an, ce vor putea fi folosite gratuit pentru colectarea de plasmă convalescentă de la pacienţii vindecaţi de Covid-19 în vederea tratării pacienţilor infectaţi în stare critică.

De partea cealaltă, directorul Centrului de Transfuzii Suceava, Maria Pilat, spune că nu există condiții pentru a putea fi pus în folosință acest aparat.  Ar mai fi nevoie de un medic şi de mai multe asistente, plus că testele ce trebuie efectuare înainte de recoltarea plasmei nu pot fi făcute la Suceava.

Acum, la Centrul de Transfuzii Suceava se recoltează plasmă prin metoda standard – câte o doză de 200 mililitri de la fiecare donator, în timp ce cu echipamentul refuzat se puteau recolta trei doze de la fiecare donator.

Ne puteti urmări și pe: