Ne puteti urmări și pe:

Briefing de presă susținut de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela și șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern

Secretarul Cancelariei: -Bună seara, în ședința de guvern de astăzi ce au fost adoptate câteva acte normative foarte importante pentru reglementarea unor obiective de investiții și pentru facilitarea a și sprijinirea unor activități economice, pentru reluarea acestora după efectele generate de criza Covid-19. La acest briefing de presă vor fi prezenți ministrul finanțelor publice domnul Florin Cîțu care va prezenta actele normative promovate în ședința de guvern de astăzi, de asemenea ministrul Afacerilor Interne domnul Marcel Vela care vă va prezenta proiectele de acte normative adoptate în ședința de guvern de astăzi, dau cuvântul pentru început Domnului ministru Florin Cîțu, vă rugăm, dle ministru.
Ministrul Economiei:– Bună seara. Mulțumesc. Ministerul de Finanțe a aprobat astăzi trei acte normative. În primul rând un act normativ, o hotărâre de guvern prin care am prelungit și amendat un credit mai vechi pe care România l-a avut contractat de la Banca Europeană de investiții din 2008. În 2008 s-a făcut acest credit pentru BOIM, programe BOIM, două miliarde de euro și deși a fost acordat acest credit din 2008, până anul acesta au fost trase sume din acest credit de doar, de 680 de milioane de euro, iar dintre acestea 6oo milioane de lei erau nealocate. A trebuit să amendăm, să modificăm condițiile și să cerem aprobarea de la BEI să alocăm alte proiecte celor 600 milioane de lei și în continuare să ni se permită să tragem cei pesteb200 de milioane de euro. Astăzi, în hotărârea de guvern a fost aprobat această modificare. În ședința de guvern, prin intermediul Hotărârii de Guvern. În continuare am avut hotărârea de guvern pe care aprobă normele de aplicare a Ordonanței IMM Invest, amprestat săptămâna trecută modificările, relaxarea condițiilor de participare la acest program, este vorba despre ce garanții sunt necesare și aici am permis să fie acordate doar garanții pentru sută la sută din investiții, nu mai mult, pe soldurile pentru credite de lucru, doar pe soldurile companiilor. Știți că au fost eliminate acele Covid, deci astăzi să ne asigurăm deși Ordonanța a fost aprobată acum o săptămână, dar să ne asigurăm că toată lumea este pe aceeași lungime de undă și condițiile sunt clare, de aplicare la IMM Invest. Deja ați văzut că au început să, cifrele arată altfel, băncile și-au făcut un sistem cred că și automat, și-au automatizat sistemele de aprobare a creditelor, Fondul de Garantare lucrează mai bine și astăzi avem 3083 de companii care deja au beneficiat de credite și asta înseamnă că un plafon, au fost folosite din plafon 2, 85 de miliarde de lei. Am spus, vă repet, în anul trecut în România erau din totalul de câteva, aproape 500.000 de IMM-uri, doar 25.000 aveau credite la bănci. Acest program este construit ca 40.000 de IMM-uri să aibă acces la finanțare de la bănci. Deja, din punctul nostru de vedere, este cel mai de succes program de finanțare a IMM-urilor, construit vreodată în România și dacă vom merge și sunt sigur că vom merge la 40 000 de companii atunci, cu siguranță va fi cel mai de succes program. Și în al treilea normativ, am aprobat memorandumul pentru programul de susținere al companiilor mari. Știți foarte bine că, am anunțat de la început, și companiile mari din România vor beneficia de condiții similare cu IMM-urile, sunt trei măsuri importante aprobate, o garanție, numele și contul statului pentru companiile afectate de pandemia Covid care acoperă în proporție de maxim 90% necesarul de garantare, pentru credite noi și credite acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investițiilor și/ sau pentru susținerea activității curente a companiilor beneficiare, deci garantarea de maxim 90% din credite, o măsură, a doua măsură constă în acordarea de finanțări, componentă de ajutor de stat, în numele și contul statului pentru compania afectată de pandemia Covid în scopul realizării investițiilor și/ sau pentru susținerea activităților curente. Aici se vede clar că am învățat din experiența IMM Invest și vrem să cumulăm creditele de investiții cu cele de susținere a activității curente de capital de lucru și a treia măsură constă în acordarea de produse cu componentă de minimis, respectiv compensarea dobânzii la credite în derulare, subvenționarea dobânzilor la credite noi și plafonarea de garantare cu cumpărată de minis pentru creditele de capital de lucru acordate de băncile comerciale. Și aici avem o subvenționarea ei dobânzii, exact ca în sistemul minimis. Plafonul, așa cum a fost anunțat în ședința precedentă, plafonul este de 8 milioane de lei cu un efect de multiplicare de aproape 28 de miliarde de lei în economie și un alt lucru important. Cine sunt beneficiarii acestor ,acestor produse? Sunt persoane juridice de drept privat, înființate în baza legii societăților numărul 31 din 1990, republicată cu completările și modificările ulterioare. Se încadrează în categoria IMM care au cifre de afaceri peste 20 de milioane de lei în anul 2019 sau se încadrează în categoria intreprinderilor mari și aici am adăugat încă o categorie de companii, care au fost cumva lăsate în afară de programul IMM și de celelalte programe, companii care sunt întreprinderi afiliate sau parteneri și care au peste 250 de angajați. Deci acum, prin acest program, cred că am cuprins cam toate companiile din România care pot să aibă acces la aceste credite de finanțare. Din punctul nostru de vedere, acum credem că notificarea comisiei și tot ce alte proceduri mai avem de făcut local, programul o să fie operațional în trei săptămâni, maxim o lună de zile. Mulțumesc.
Cancelarul Guvernului: – Mulțumesc, domnule ministru, pentru prezentare. Așa cum bine se poate observa, prioritatea Guvernului condus de premierul Ludovic Orban este aceea de a sprijini reluarea activităților economice pentru a relansa creșterea economică în perioada următoare, creștere economică oprită de efectele epidemiei Covid-19. Alături de acest obiectiv prioritar pentru Guvernul României este celălalt domeniu, cel al investițiilor publice, un alt motor de creștere economică pe care Guvernul îl sprijină, prin derularea unor ample programe de investiții din Bugetul Național și fonduri europene. În acest sens, îl invit pe domnul Ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, să vă prezinte proiectul de hotărâre pentru aprobarea notei de fundamentare a unui program extrem de important pentru dotarea sistemului național de urgență. Domnule ministru, aveți cuvântul.
Ministrul MAI:– Vă mulțumesc. Bună seara. Astăzi, Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care aprobă nota de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții Viziune 2020. Despre ce este vorba? Este vorba despre finanțarea proiectului care se realizează din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor aprobate anual, cu această destinație, inclusiv din bugetul Ministerului Afacerilor Interne. Suma totală este de 3 miliarde, 263 de milioane, 410.000 de lei, echivalentul a 681.904.797 de euro, din care, Uniunea Europeană susține în lei, echivalentul a 2.767.255 de mii de lei, reprezintă finanțarea de 84, 4%. Cofinanțarea este de 15%, în valoare de 489 de milioane de lei. Iar o cheltuială neeligibilă, de 0,2 la sută, de 6.644.000 de lei. Adică, din această sumă extrem de mare, pentru o investiție de o asemenea anvergură, de 3,2 miliarde de lei, 2,7 miliarde sunt susținute din fonduri europene. Proiectul vizează creșterea nivelului de pregătire, pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție. Principala noastră preocupare, așa cum ați văzut și în perioada anterioară, este protejarea vieții, protejarea cetățenilor. Trebuie să fim pregătiți pentru a răspunde eficient și operativ, în toate situațiile de criză, în situație de calamități sau atunci când este nevoie, pentru a proteja viața și bunurile cetățenilor. Este, în această anexă, la hotărâre, o listă de achiziții pe care v-o prezint într-un mod cât mai scurt. Este prevăzut, ca și achiziție, un număr de: 60 de autospeciale de descarcerare, 49 de containere cu echipamente individuale de protecție, 63 de camioane cu sistem hidraulic de încărcare-descărcare, 276 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, 33 de centre de comunicații pentru punctele de comandă mobilă medii, 18 autoplatforme, 42 de autospeciale de primă intervenție pentru lucrul cu apă la înaltă presiune și hidro-perforare, o navă multirol, trei șalupe multirol și un Centru Național de răspuns la dezastre, unde toți cei care lucrează în acest domeniu vor avea un centru operațional de comandă, la nivelul capitalei. Totodată, sunt prevăzute în această sumă de 3 miliarde, virgulă două sute șaizeci și trei de milioane și 10.000 de lei, totalul pe care îl aminteam și un număr de 12 elicoptere, șase elicoptere ușoare, deja în formă de achiziție și livrare, iar șase elicoptere medii și grele, pentru uscat și pentru zona maritimă, care sunt, în prezent, în procedură de negociere competitivă. Dorința noastră este de a dota cât mai bine și Inspectoratul General pentru situații de urgență și Inspectoratul general de aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru a face față la orice provocări. Vă mulțumesc.
Cancelarul Guvernului:– Mulțumesc, domnule ministru pentru prezentare. În continuare, în cadrul ședinței de guvern din această seară au fost adoptate alte câteva acte normative, cu impact public extrem de important. Una dintre acestea se referă la reglementarea accesului pe plajă. Așa cum bine știți, acest acces pe plaja a fost reglementat prin Hotărârea Guvernului 394 pe 2020, în ceea ce privește plajele amenajate cu șezlonguri și pentru a pune în acord aceste prevederi cu reglementările legale care stipulează accesul liber pe plajă în proporție de 30% pentru persoanele care nu folosesc șezlonguri, a fost adoptat un proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei 3 la hotărârea 394 pentru 2020, astfel încât să fie permis accesul pe plajă și persoanelor care nu sunt practic în cadrul plajelor amenajate cu șezlonguri, popular spus, pentru cei care doresc să facă plajă pe, la marginea mării, fără șezlonguri. Aceste persoane vor trebui în același timp să respecte aceleași reguli de distanțare socială și reguli impuse, precum cele pentru persoanele care fac plajă pe șezlonguri. De asemenea, în cadrul acestui proiect de hotărâre de guvern, a fost inclusă posibilitatea, extrem de importantă, așa cum domnul prim-ministru Ludovic Orban a anunțat de mai multe ori, că în funcție de evoluția situației epidemiologice, în ceea ce privește măsura izolării la domiciliu a persoanelor care vin din alte țări, acestea vor putea fi relaxate gradual, în funcție de evoluția situației epidemiologice din țările din care aceștia provin. Practic, prin modificarea hotărârii de guvern respective și prin această reglementare, la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică, în urma evaluării unor criterii care să confirme faptul că există un risc scăzut din țările de proveniență ale cetățenilor, ai cetățenilor care vin în țara noastră, în acele situații, la propunerea INSP, cu aprobarea Comitetului Național pentru situații de urgență și prin ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne, se pot institui excepții pentru persoanele care vor fi obligate să respecte măsura izolării la domiciliu. Practic, se deschide posibilitatea, odată cu această măsură, ca în cazurile în care se pot relaxa aceste condiții pentru țările, pentru unele țări de proveniență, cetățenii care se întorc în România să nu mai fie obligați la măsura izolării la domiciliu. Întorcându-ne la obiectivul de investiții al guvernării conduse de domnul prim- ministru Ludovic Orban, în ședința de guvern de astăzi au fost aprobate două hotărâri de guvern, extrem de importante pentru două obiective cu valoare simbol pentru capitala României, respectiv Universitatea București și clădirea Academiei de Studii Economice, două clădiri de patrimoniu din București, care, prin adoptarea hotărârilor de guvern din ședința de guvern de astăzi, practic vor avea posibilitatea și se declanșează procedura pentru realizarea investițiilor de reabilitare, consolidare, modernizare a acestor clădiri. Este vorba, așadar, despre Universitatea București. Potrivit hotărârii de guvern, investiția se ridică la 445,8 milioane de lei și are o durată de 60 de luni. De asemenea pentru clădirea ASE din București valoarea investiției se ridică la 132,5 milioane de lei iar durata investiției este de 24 de luni. În cadrul acestor investiții vor fi efectuate lucrări de consolidare, restaurare, restaurare a fațadei, inclusive a tâmplăriilor exterioare, eliminarea umidității și infiltrărilor din teren. Știm bine, aceste clădiri au fost prea mult timp lăsate fără aceste lucrări absolut necesare de reabilitare și consolidare și iată, guvernul Liberal produs de premierul Ludovic Orban, în această ședință de guvern, practic a dat startul procedurilor de contractare- executare a acestor lucrări pentru două clădiri cu valoare de patrimoniu extrem de importante pentru capitala României. Aceste investiții vor fi derulate prin Compania Națională de investiții din subordinea Ministerului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației și tot în ședința de guvern de astăzi a fost aprobat un alt act normativ, pentru modificarea statutului Companiei Naționale de investiții în vederea pregătirii acestei instituții pentru derularea proiectelor cu finanțare europeană din exercițiul financiar următor 2021- 2027, astfel încât, practic, Compania Națională de investiții va putea extinde aria zonelor de lucrări pe care le poate desfășura, de la unități de învățământ, de la instituții de învățământ de stat, cum era în prezent, la unități de învățământ de stat, cu alte cuvinte nu numai în instituții de învățământ superior, dar și unități de învățământ preuniversitar și în general în general unități școlare. De asemenea, Compania Națională de investiții va putea derula lucrări pentru unități sanitare, nu numai în mediul urban, dar și în mediul rural, de asemenea, au fost introduse ca și programe de interes în cadrul acestei companii, drumurile de interes local și județean și de asemenea, au fost introduse lucrările pentru sisteme de epurare și alimentare cu apă. Sunt obiective de investiții pe care Compania Națională de investiții, în urma adoptării acestui act normativ, le va putea derula cu finanțare din exercițiul financiar următor, 2021-2027 și în acest sens, Guvernul României pregătește și în această direcție toate măsurile necesare pentru ca, în perioada următoare, România să poată să acceseze și să deconteze fonduri europene extrem de necesare pentru dezvoltarea României. În fine, un alt act normativ tot pentru sprijinul unor operatori economici, a fost adoptat în ședința de guvern de astăzi, în memorandumul promovat de Ministerul Transporturilor, pentru utilizarea creditelor de angajament pentru subvenții, în ceea ce privește transportul de călători, pentru unele companii care așteptau aceste subvenții, aprobat anterior și în baza acestui memorandum, se vor putea practic face plățile pentru companii, precum Metrorex, CFR Călători SA, Interregional călători, Transferoviar Călători, Regio călători, Softrans și Astra Trans Carpatic, companii care sunt eligibile pentru a primi subvenții pentru transporturi de călători. Era o măsură așteptată de operatorii din domeniul transportului feroviar de persoane, pe care Guvernul a adoptat-o în această ședință de guvern. Nu în ultimul rând, guvernul a aprobat astăzi și proiectul de lege pentru abilitarea Guvernului, pentru a emite ordonanțe de Urgență, pe perioada vacanței parlamentare, domeniile în care guvernul poate emite ordonanțe de Urgență variază de la domeniul fiscal bugetar, vizând rectificarea bugetară pentru anul 2020, rectificarea necesară după încheierea primului semestru și evaluarea situației economice financiare în conformitate cu legea responsabilității fiscal- bugetare, deci de la domeniul financiar- bugetar, domeniul economic, domeniul sănătății, transporturilor, educației, muncii și protecției sociale, ministerele au înaintat solicitări de abilitare pentru emiterea unor ordonanțe de urgență. Acestea au fost în principal actele normative aprobate în ședința de guvern din această seară. Vă mulțumesc pentru atenție, o seară bună.

Ne puteti urmări și pe: