Ne puteti urmări și pe:

 

Joi, 4 iunie, cînd se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, de lîngă Palatul de Justiție din Suceava, a organizat o slujbă în aer liber la Turnul Unirii, care a fost inaugurat în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. Preotul-paroh Viorel Vârlan a declarat că s-ar fi dorit organizarea unui eveniment special, cu paradă militară, pe 31 mai, însă nu a fost posibil din cauza pandemiei de coronavirus.

Monumentul de lîngă Palatul de Justiție din Suceava este închinat tuturor eroilor români care au înfăptuit Marea Unire. Slujba de astăzi a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Prea Sfințitul Damaschin.

În cuvântul său, acesta i-a evocat pe cei care acum 100 de ani au înfăptuit Marea Unire: „Am săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii neamului nostru, mai ales ducându-ne cu mintea acum 100 de ani la acei oameni vrednici datorită cărora noi, astăzi, suntem împreună într-o țară numită România. Oamenii care au lucrat cu inima, care au lucrat cu mintea, fie pe căi diplomatice, fie mai înainte pe câmpul de luptă, astfel încât să nu avem un Ardeal, o Moldovă și o Țară Românească, ci să avem România. Această rugăciune a fost pe de o parte o rugăciune prin care am cerut iertare de la Dumnezeu pentru greșelile pe care și ei le-au făcut, dar în același timp a fost și un mod de a ne arăta recunoștința față de acei oameni.

Pe lângă recunoștință, cred că acum la 100 de ani trebuie să mai arătăm și altceva. Și anume, o părere de rău. Această părere de rău trebuie să fie una colectivă. E o părere de rău că din moștenirea pe care ne-au lăsat-o acei bravi oameni, noi am pierdut Nordul Bucovinei și Basarabia, care nu se mai află astăzi în aceeași țară numită România. Trebuie să fie o mea culpa comunitară, asumată de toți, că nu am știut să păstrăm așa cum se cuvine moștenirea respectivă”.

Ne puteti urmări și pe: