Ne puteti urmări și pe:

 

Elevii claselor a VIII-a pot consulta broșura de admitere la liceu pentru anul 2020 – 2021, ghid care a fost publicat în format electronic pe pagina online a Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Ghidul cuprinde informații esențiale pentru elevi legat de alegerea unui liceu şi a unei specializări. Broșura mai cuprinde calendarul admiterii în învățământul liceal de stat, toate metodologiile necesare, date privind echivalarea probelor de aptitudini, modele de fişe de înscriere. Informațiile sunt cu atât mai importante cu cât foarte multe proceduri sunt diferite față de anii trecuți.

Broșura ar trebui să ajungă și în format tipărit la absolvenții de gimnaziu, săptămâna viitoare.

În județul Suceava sunt circa 7.000 elevi care au încheiat clasa a VIII-a și se pregătesc pentru evaluarea națională (15 – 18 iunie) și mai apoi pentru admiterea în ciclul liceal.

Pe 10 iulie va avea loc repartizarea computerizată la liceu, admiterea propriu zisă, în funcție de opțiunile elevului, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Ne puteti urmări și pe: