Ne puteti urmări și pe:

 

Peste 200 de jandarmi au fost la datorie în perioada 30 mai – 01 iunie a.c în județul Bacău astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță minivacanța de 1 Iunie.

Jandarmii au acționat pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale și soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetățenilor, fiind prezenţi în zonele în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul în aer liber.

Pe timpul misiunilor au fost aplicate 53 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18250 lei pentru fapte precum adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, lăsarea în libertate fără supraveghere a animalelor , consum de alcool în locuri publice, provocarea de scandaluri și pescuitul recreativ în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie.

Jandarmii băcăuani vor continua acțiunile pentru prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, recomandând cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situația impune, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112.

 

Ne puteti urmări și pe: