Ne puteti urmări și pe:

Covid -19, până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României

Până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate ci virusul COVID-19.
Covid -19, până astăzi, 1 iunie pe teritoriul României

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 141 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Din totalul cazurilor, 12.829 de pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi, ceea ce înseamnă 69% din totalul persoanelor confirmate cu noul virus.
Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 1.270 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 159 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.400 de persoane, iar alte 90.300 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Autorităţile au prelucrat pân acum 443.252 de teste, faţă de 439.197 prelucrate până ieri, ceea ce înseamnă circa 4.000 de teste pe zi.
Situația cetățenilor români aflați în alte state:
– 3041 cetățeni români confirmați ca fiind infectați cu COVID-19
– 22 cetățeni români vindecați
– 106 cetățeni români au decedat.

Ne puteti urmări și pe: