Ne puteti urmări și pe:

 În perioada pandemiei de coronavirus, Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale din țară și străinătate și prin programele speciale derulate la nivelul Patriarhiei, a oferit 4.470 tablete sau alte dispozitive electronice, în valoare totală de 2.661.852 lei, elevilor români din clasele terminale ale unor cicluri de învățământ (a VIII-a și a XII-a) și profesorilor din comunitățile dezavantajate. Donațiile sunt menite să sprijine procesul de predare-învățare de la distanță, în intervalul de timp în care școlile vor rămâne închise.

Ajutorul acordat de Biserică vine ca urmare a unei rugăminți formulate de Ministerul Educației.

În comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române se mai precizează:

”Totodată, în contextul în care toate unităţile de învăţământ au fost închise din cauza pandemiei actuale, Patriarhia Română a oferit elevilor posibilitatea de a păstra contactul cu disciplina şcolară Religie, parte a trunchiului comun în Planurile-cadru pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, prin emisiunea Ora de Religie, realizată de TRINITAS TV, cu sprijinul Sectorului teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale.”

În ultimele două luni, Biserica Ortodoxă Română a oferit ajutoare în valoare totală de peste 4,3 milioane euro (20.896.872 lei) persoanelor vulnerabile și instituțiilor medicale afectate de pandemia Covid-19, ajutoare care constau în hrană caldă, pachete alimentare, apă îmbuteliată, cumpărături de strictă necesitate, plata facturilor, servicii de cazare pentru carantină, transport la servicii medicale, donații în produse igienico-sanitare și aparatură medicală, dispozitive electronice pentru educație de la distanță destinate elevilor.

Astfel, Biserica s-a afirmat ca principala instituție filantropică în România.

Ne puteti urmări și pe: