Ne puteti urmări și pe:
Peste 1500 de pachete cu alimente au fost oferite de Primăria Piatra Neamț vârstnicilor și persoanelor defavorizate
De la începutul epidemiei de SARS – Cov 2 și până la această dată, Primăria municipiului Piatra-Neamț a oferit prin Direcția de Asistență Socială (DAS) peste 1500 de pachete cu alimente vârstnicilor cu venituri reduse și altor persoane aflate într-o situație socială.
,,Sprijinirea vârstnicilor și a altor persoane vulnerabile rămâne o prioritate pentru Primăria Piatra-Neamț în această perioadă. Luni și marți au fost distribuite încă 300 de pachete cu produse alimentare, este vorba despre produse lactate donate de Crucea Roșie. Numerele de telefon la care pot apela persoanele vârstnice sau alte persoane vulnerabile aflate în dificultate rămân valabile și în perioada stării de alertă: 0748146781 – program non-stop, 0748146754 – program non-stop și 0233.622.968 – program luni-joi între orele 08.00-16.30 și vineri între orele 08.00-14.00.”, au transmis reprezentanții Primăriei Piatra Neamț.
Totodată, un număr de 273.000 de măști de protecție urmează să ajungă la Piatra Neamț, printr-un program guvernamental, care vor fi oferite gratuit celor 5466 de persoane cu venituri reduse care se încadrează în condițiile stabilite prin decizia Guvernului României.

foto: facebook

Ne puteti urmări și pe: