Ne puteti urmări și pe:

Împreună cu specialiștii din domeniu, Prefectura a elaborat o strategie privind utilizarea spațiilor destinate luptei cu pandemia de COVID-19 și a serviciilor medicale aferente acestora, care vizează etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal și despre spațiile amenajate la Baza Letea.

Din discuțiile cu constructorul și vizitele pe șantierul Spitalului Municipal Bacău, a reieșit faptul că lucrările se vor finaliza, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare. Pentru cele două etaje, specialiștii de la Direcția de Sănătate Publică au concepute două circuite: etajul al 4-lea va fi utilizat pentru bolnavii de COVID de toate vârstele și pentru alte categorii de boli infecțioase, în timp ce etajul al 5-lea va fi utilizat ca secție de terapie intensivă. La etajul al 4-lea, se va muta Secția Infecțioase Adulți din Spitalul Județean de Urgență și vor fi tratate și cazurile de COVID-19 identificate la copii.

În perioada care a mai rămas până la finalizarea lucrărilor, mă aștept ca cele două autorități publice locale, Consiliul Județean și Consiliul Local Bacău, să limpezească toate chestiunile de ordin juridic, astfel încât cele două etaje ale Spitalului Municipal să devină imediat funcționale.

Resursa umană care va asigura serviciile medicale de pe cele două etaje, dar și fondurile necesare, vor fi asigurate de Spitalul Județean de Urgență Bacău și de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce privește Baza Letea, spațiile deja amenajate pentru pacienții infectați cu COVID-19 vor intra în coordonarea Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, prin intermediul căruia se va asigura personalul necesar.

Acestor două unități li se adaugă Spitalul Militar de Campanie, care aparține Departamentului pentru Situații de Urgență și care va fi montat și va deveni funcțional doar când va fi nevoie de el, în cazul în care actualele capacități de tratare a cazurilor de COVID-19 vor fi depășite, a declarat Liviu Miroșeanu, Prefectul județului Bacău.

Ne puteti urmări și pe: