Ne puteti urmări și pe:

Premierul Ludovic Orban – urgentarea procedurii de licitație în vederea finalizarii achiziției de măști de protecție pentru elevi si persoanele defavorizate.

Premierul Ludovic Orban a cerut miniştrilor Muncii, Sănătăţii şi Educaţiei să finalizeze achiziţia de măşti de protecţiei pentru elevi şi persoanele defavorizate.
Premierul menționează pentru Ministerul Educației și Ministerul Sănătății:
„Aveţi grijă că aveţi obliaţia de a finaliza procedura de licitaţie şi de a distribui măştile cel târziu până pe 1 iunie sa alunga şcoli, iar Ministerul Sănătăţii, în momentul în care aveţi datele de la autorităţile locale, iar aici trebuie să se mişte rapid direcţiile de sănătate, trebuie să lansaţi imediat procedura de licitaţie, astfel încât să putem să distribuim măştile persoanelor aflate în stare de vulnerabilitate”, a cerut în şedinţa de Guvern premierul.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că Ministerul Muncii trebuie să mai dea unele avize, apoi va fi declanşată licitaţia.
La rândul ei, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a dat asigurări că până pe data de 2 iunie, atunci când elevii revin pentru cursurile de pregătire, în fiecare unitate de învăţământ vor exista măştile necesare.

Ne puteti urmări și pe: