Current track

Title

Artist


Un alt drum din județul Neamț a intrat in reabilitare

Written by on mai 26, 2020

Un alt drum din județul Neamț a intrat in reabilitare
La acest moment, pe drumul județean DJ 208G, Săbăoani – Cordun (ieșirea către Pașcani), se realizează importante lucrări de reabilitare și modernizare. Constructorul respectă graficul de execuție, iar termenul de finalizare va fi cel prevăzut în proiect, anunță reprezentanții Consiliului Județean Neamț.
„Merg continuu pe șantierele din județ și monitorizez cu atenție orice lucrare, pentru că vreau să avem proiecte bine realizate și mă interesează să știu dacă există probleme ale executanților, beneficiarilor, pentru a găsi soluții imediate, astfel încât toate proiectele derulate de către Consiliul Județean Neamț să fie de succes.
După cum se poate vedea, în toate unitățile administrativ-teritoriale continuăm modernizarea infrastructurii rutiere, așa cum facem de 4 ani, cum mi-am propus încă de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț. Să avem drumuri bune, pe măsura pretențiilor tuturor participanților la trafic, reprezintă grija mandatului meu!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *