Ne puteti urmări și pe:

Sancţiuni contravenţionale, ca urmare a încălcării prevederilor  legii nr. 55 din 15.05.2020

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 116.200 de lei, pentru  nerespectarea   măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică.

Sancţiuni contravenţionale, ca urmare a încălcării prevederilor  legii nr. 55 din 15.05.2020

Grupul  de Comunicare Strategică comunică constatarea  a  6  infracțiuni  săvârșite  luni,  25  mai  2020 .

–  92 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

– până la data de 25 mai 2020, au fost raportate 1.357.015 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, Sa   Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit. AGERPRES

– GCS: 146 de noi cazuri de persoane cu COVID-19; numărul total de îmbolnăviri – 18.429

– GCS: Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus – în judeţul Suceava şi în Bucureşti.

– GCS: 5.287 de persoane în carantină; alte 75.782 de persoane sunt în izolare la domiciliu.

– GCS: 3.067 de cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus.

GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

Ne puteti urmări și pe: