Ne puteti urmări și pe:

Cauza accidentului rutier din Roznov în care a fost implicată o mașină a Poliției (FOTO)

În această dimineață, o mașină de Poliție a fost implicată într-un accident rutier la intrarea în orașul Roznov dinspre Săvinești (vezi știrea inițială AICI). O mașină a M.A.I a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard al unei locuințe.

Iată cum s-a petrecut accidentul rutier:

,,Din primele cercetări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a reieșit faptul că, un bărbat de 70 de ani, din localitatea Dochia, nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător la punerea în mișcarea a autoturismului de pe acostamentul DN 15, moment în care nu ar fi acordat prioritate de trecere unei autospeciale de poliție care se deplasa din direcția Bacău – Piatra Neamț. Pentru a evita impactul, conducătorul autospecialei a efectuat manevra de viraj la dreapta, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autospecialei și a unui alt agent de poliție, pasager în același vehicul. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ne puteti urmări și pe: