Ne puteti urmări și pe:

Guvernul Francez îi cere Grupului Renault să-și mențină în țară activitățile tehnologice, să nu se mai dezvolte peste hotare, având în vedere sprijinul de stat acordat, de cinci miliarde de euro.

Guvernul Francez îi cere Grupului Renault să-și mențină în țară activitățile tehnologice

Comisia Europeană a aprobat măsura guvernului Franței, care a acordat grupului Renault o garanție de stat, pentru un credit de 5 miliarde de euro. Ministrul francez al mediului, Elisabeth Borne, a apreciat că în schimbul acestui ajutor, Renault ar trebui să-și mențină activitățile în Franța, să nu se mai dezvolte în alte țări.
Renault a fost obligată să închidă aproape toate liniile de producție și a înghețat practic vânzările din cauza măsurilor luate de guvernul francez pentru a împiedica răspândirea virusului. 90% din angajați au fost trecuți în șomaj tehnic. Ca urmare a deteriorării condițiilor financiare, grupul are nevoie de lichidități, iar garanția statului francez a fost necesară pentru a beneficia de condiții favorabile la împrumutul de 5 miliarde de euro.
Guvernul de la Paris vrea ca Renault să nu-şi mai dezvolte capacitatea de producţie peste hotare, în schimbul pachetului de salvare de cinci miliarde de euro, a afirmat duminică ministrul francez al Mediului, Elisabeth Borne, potrivit hotnews.

Potrivit presei, Renault intenţionează să închidă mai multe uzine din Franţa, printre care cea de la Flins, unde sunt asamblate modelul electric Zoe şi Nissan Micra, dar şi uzina de asamblare de la Dieppe, în cadrul unui vast plan de economii care ar urma să fie anunţat săptămâna viitoare.

Producător de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Ne puteti urmări și pe: