Ne puteti urmări și pe:

Contractul pentru “Elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru Autostrada Brașov – Bacău” a fost semnat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Infrasctructură Rutieră (CNAIR) și reprezintă un pas înainte pentru conectarea Regiunii Nord-Est la Vestul Țării și dezvoltarea economică a regiunii.

Contractul, în valoare de 20.093.359,86 de lei, a fost semnat cu Asocierea SEARCH CORPORATION S.R.L. & PRIMACONS GROUP S.R.L. și are 

o durată de 30 luni, din care:

    18 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate;

    8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție; 

    4 luni pentru acordarea serviciilor de asistență tehnică cu privire la procesul de achiziție al contractului/lo r de lucrări și pentru obținerea finanțării aferente lucrărilor.

Prin acest contract, finanțat din fonduri europene, se va realiza studiul de fezabilitate și proiectului tehnic de execuție pentru Autostrada Bacău – Brașov. Guvernul Orban își ține astfel promisiunea de a da o șansă de dezvoltare economică Moldovei istorice, lăsată în izolare de precedentele guverne, care au ignorat total nevoia de interconectare cu vestul țării și al Europei. După ce a susținut finaniar construcția centurii ocolittoare a municipiului Bacău, guvernul liberal suține al doilea mare proiect de infrastructură, amânat de 30 de ani. Noi nu suntem surzi. Noi știm că Moldova are nevoie de autotradă! Și nu ne limităm să o desenăm pe hârtie! a declarat

Ne puteti urmări și pe: