Current track

Title

Artist


Universitatea Suceava: Unele facultăți au decis prelungirea semestrului II şi a sesiunii de vară

Written by on mai 21, 2020

 

Mai multe facultăți din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava au decis modificarea structurii anului universitar în curs, prin prelungirea semestrului II și a sesiunii de vară, în condițiile în care toate activitățile didactice și examenele trebuie să se desfășoare online. Este vorba despre Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Facultatea de Inginerie Alimentară și Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Potrivit Hotărârii Senatului Universităţii Suceava, semestrul II al actualului an universitar urmează să se încheie pe data de 7 iunie, urmând ca între 8 – 28 iunie să aibă loc sesiunea de vară. Restanțele ar trebui să susținute în perioada 29 iunie – 5 iulie.

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a decis prelungirea cu 2 săptămâni a semestrului II la anii I-III, studii universitare de licență, și la anii I studii universitare de masterat. În cele două săptămâni se pot organiza recuperări, consultații, dar se pot desfășura și colocvii și examene pentru disciplinele cu activități didactice încheiate. Noua structură, refăcută în detaliu, aprobată în ședința de vot electronic a Consiliului Facultății din perioada 18-19 mai, prevede că prelungirea cu o săptămână a semestrului II la anii IV, studii universitare de licență și mutarea sesiunii de reexaminare din iulie în septembrie, inclusiv pentru măriri de notă. ”Semestrul II al anului IV, prevăzut în Planul de învăţământ cu o durată totală de 14 săptămâni, se organizează în două perioade. În prima, de 11 săptămâni, se programează cumulat toate activităţile de curs şi aplicaţii prevăzute pentru 14 săptămâni. A doua perioadă, de 3 săptămâni, este dedicată activităţilor legate de elaborarea şi finalizarea proiectelor de diplomă”, se arată în documentul aprobat de conducerea FIESC.

Facultatea de Inginerie Alimentară a decis, pentru studiile de licență, anii I-III, și pentru cei din anul I la studii de masterat, prelungirea semestrului II până pe 21 iunie. Sesiunea de examene de vară este programată în perioada 22 iunie- 12 iulie, iar cei care au restanțe, le vor susține în sesiunea 13 – 19 iulie.

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică a modificat, la rândul ei, structura anului universitar în curs, urmând ca sesiunea de examene de vară să înceapă pe 25 mai și să se încheie pe 14 iunie, pentru studenții de la cursurile de licență IF/ID, anul III, și pentru cei de la master, anul II. Studenții de la licență, din anii I și II, IF/ID și cei din anul I de la master, vor începe să susțină examenele sesiunii de vară în data de 15 iunie și vor încheia sesiunea pe 19 iulie. Examenele de licență sunt programate în perioada 9 – 13 iulie, iar cele de disertație între 20 – 26 iulie.

Toate activitățile didactice se vor desfășura doar on-line, în cazul laboratoarelor folosindu-se metode alternative de predare, precum prezentări video, simulări, proiecte, teme de cercetare etc. Practica de specialitate se va putea desfășura oricând, până pe data de 18 septembrie, dată la care trebuie încheiate situațiile școlare. Promovarea în an superior se va putea face dacă studentul îndeplinește cel puțin 50% din numărul minim de credite prevăzut în Regulamentul cadru privind activitatea profesională a studenților.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *