Ne puteti urmări și pe:

 Are 19 ani, însă își va petrece cei mai frumoși ani din viață în spatele gratiilor. Este vorba despre un tânăr din satul Valea lui Ion, comuna Blăgești, condamnat ieri de Tribunalul Bacău la 12 (doisprezece) ani de închisoare pentru o crimă pe care a comis-o cu un sadism rar întâlnit.

 Tragedia a avut loc în noaptea de 19 septembrie anul trecut în locuința unui bărbat de 57 de ani care a fost trezit din somn în toiul nopții de doi tineri, cunoscuți ai acestuia, puși pe băut. Gazda i-a poftit în casă și le-a oferit câte un pahar, însă la un moment dat Marian Lazăr, de 19 ani, a început să o pipăie pe nevasta bărbatului. Când acesta i-a cerut socoteală, Lazăr a pus mâna pe cuțitul de pe masă, i-a secționat carotida, l-a înjunghiat în abdomen până i-au ieșit intestinele, apoi l-a întors pe spate și a dat cu cuțitul în el până a obosit.

 La necropsie, medicii legiști au numărat peste 20 de lovituri de cuțit. Apoi autorul împreună cu tânărul cu care venise au plecat, iar soția victimei a fugit la o vecină de unde a sunat la 112. Între timp Lazăr s-a oprit la o concubină unde și-a spălat hainele și a povestit totul, iar spre dimineață a plecat la o crâșmă din sat. Când a văzut că este în siguranță, concubina a sunat și ea la 112 și le-a spus polițiștilor unde se află autorul.

 60.000 de euro daune morale și 9.000 de lei daune materiale

 Acum, pe lângă condamnarea de 12 ani de închisoare, Marian Lazăr are de achitat și importante daune materiale și morale. Soția victimei nu s-a constituit parte civilă la proces, însă instanța a decis ca Marian Lazăr să achite suma de 9.000 de lei daune materiale către trei persoane care s-au constituit parte civilă, precum și 20.000 euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, către fiecare din părțile civile.

Sentința a fost pronunțată ieri, 20 mai 2020 și este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Ne puteti urmări și pe: