Ne puteti urmări și pe:

Părintele nostru, Arhiepiscopul Pimen, a trecut la cele veșnice! Dumnezeu să îl așeze cu drepții care din veac au bine plăcut Lui!

5/20/2020

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2557055524515684&id=1444415175779730?sfnsn=mo

 

Părintele nostru, Arhiepiscopul Pimen, a trecut la cele veșnice! Dumnezeu să îl așeze cu drepții care din veac au bine plăcut Lui!

„Sicriul mi l-am pregătit. Ștergarele le-am pregătit, lumânărele le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu și băgat în mormânt. După ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, să se audă, mai încet, așa, în surdină, Marșul funebru, de <Chopin>, Balada lui <Ciprian Porumbescu>, ceva din <Rapsodia> lui George Enescu și un bucium…. Să cânte așa, mai în surdină… Pentru că este prea frumoasă Bucovina!…”

 (ÎPS Pimen)

În urmă cu mai bine de 90 de ani, pe 25 august 1929, în comuna Greabănu, judeţul Buzău, se năştea primul copil al familiei Zainea. Era un băiat. Deşi a fost crescut de mic cu respect faţă de Biserică, nimeni nu se gândea că, peste ani, copilul din Greabănu va ajunge Arhiepiscop în zona binecuvântată de Dumnezeu cu cele mai multe mănăstiri.

„Când şi cum a apărut chemarea care m-a determinat să-mi dedic întreaga viaţă Bisericii? Treptat. Era, pentru mine, o mare bucurie să mă duc la biserică şi să particip activ. Am fost doi copii acasă. Am fost supuşi unei discipline greu de crezut pentru mulţi.

Tata nu mă lăsa să învăţ obiceiurile copiilor[se mai certau şi înjurau]. Când eram mai mărişor mergeam cu vitele, singur în  pădure. Deci, o viaţă de sihastru. Mă suiam pe un deal şi de acolo număram munţii Vrâncioaiei, cei şase munţi, şi eram cu dorinţa spre Mănăstirea Putna, spre Ştefan cel Mare. Citind şi literatură religioasă şi mai ales o carte, <Îndrumarea Vieţii>.

A mai contribuit şi preotul satului, prin predică, dar şi corul de la biserică, un cor excepţional. Toate acestea au contribuit la chemarea spre viaţa monahală”.

Aşa îşi aminteşte ÎPS Pimen copilăria. Liceul  teoretic, din Râmnicu Sărat.

Un liceu în care fiii de ţărani nu aveau ce căuta.

„La liceu la noi era foarte multă disciplină. Era un pedagog, fost ofiţer, şi un altul care era civil.

La acest liceu intrau copiii de bani gata. Țărani mai puţin. Eram persecutaţi.

Când am intrat la liceu, tata mi-a spus: <Ai fost tu premiant, într-un sătuc, dar la liceu, la oraş, e altceva>. Lui tata nu i-a convenit să iau drumul vieţii monahale. El ar fi vrut să fiu preot de mir, pentru că în familie au fost şapte preoţi de mir, începând cu fratele mamei. Am plecat la mănăstire la 17 ani şi lui tata nu i-a convenit, pentru că eram un sprijin în gospodărie şi, în plus, ştia că viaţa la mănăstire era foarte grea. El voia foarte mult ca să fac o facultate.

Am terminat seminarul şi apoi am dat la facultatea de teologie şi am reuşit.

Am venit la Mănăstirea Neamţului. După terminarea facultăţii a fost numit egumen la Mănăstirea Putna, în 1957. Apoi, în 1981 a fost hirotonisit ca Episcop Vicar, iar în 1991 a venit în funcţia pe care se află la ora actuală, cea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţiului.

Și eu când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de la ei.

Ne puteti urmări și pe: