Ne puteti urmări și pe:

Hotărârea privind starea de alertă a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea adoptată, luni, de Guvern, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, privind instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Hotărârea privind starea de alertă a fost publicată în Monitorul Oficial

 -În spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.
-Sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, întruniri  de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.

  -Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt interzise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult trei persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber.
-Se interzic evenimentele private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult opt persoane.

  -Deplasarea în afara localității este permisă doar pentru anumite motive, cu completarea unei declarații pe propria răspundere, în baza legitimației de serviciu sau a unei adeverințe eliberate de angajator, în funcție de motivul deplasării.

Ne puteti urmări și pe: