Ne puteti urmări și pe:

La data de 18 mai a.c, poliţiştii din Buhuşi au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Orbic a avut loc un accident de circulaţie, rezultând rănirea unei persoane.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că un tânăr de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe acostament şi a acroşat un localnic de 66 de ani.

Pietonul a fost transportat la spital.

Tânărul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Ne puteti urmări și pe: