Current track

Title

Artist


Biblioteca Județeană Neamț amână redeschiderea programului cu publicul

#Postat de on mai 18, 2020

Biblioteca Județeană Neamț amână redeschiderea programului cu publicul

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț amână redeschiderea programului cu publicul până la intrarea în vigoare a normelor legislative.

,,Având în vedere contextul legislativ actual ce urmează să reglementeze instituirea stării de alertă la nivel național în condițiile existenței pandemiei produse de noul coronavirus, după promulgarea legii de către președintele României, ținând cont de prevederea expresă referitoare la faptul că, „activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual , a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a centrelor și/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, precum și evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private se vor putea desfășura potrivit unor reglementări ce prevăd măsuri de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al Ministrului Culturii și al Ministrului Sănătății”, reluarea parțială a activității cu publicul a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț se va anunța ulterior, în funcție de apariția acestor reglementări.

Precizăm că, în această perioadă biblioteca județeană a stabilit și implementat la nivel organizațional și funcțional măsuri de prevenție și igienă, astfel încât să asigurăm reluarea parțială a activității cu publicul, în speță, doar împrumut/restituire de carte, în condiții de siguranță atât pentru beneficiarii serviciilor de bibliotecă, cât și pentru personalul instituției.

Pentru menținerea legăturii cu biblioteca și în perioada următoare, invităm beneficiarii serviciilor de bibliotecă, pasionați de studierea documentelor vechi să consulte de acasă site-ul bibliotecii http://www.bibgtkneamt.ro/, rubricile Bibliotecii digitale unde veți putea regăsi documente digitizate referitoare la evenimente/personalități importante din istoria românilor, publicații periodice și seriale aflate în colecțiile speciale ale bibliotecii. Vom continua și în perioada următoare toate proiectele dedicate diferitelor categorii de public pe care le-am derulat în mediul on-line, invitându-vă să ne urmăriți și pe paginile de facebook ale secțiilor bibliotecii județene.

Măsurile stabilite pentru perioada stării de alertă, cât și data reluării parțiale a serviciilor pentru public, vor fi anunțate ulterior pe toate canalele de comunicare ale instituției.”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *