Ne puteti urmări și pe:

A ”aterizat” cu mașina în curtea unei gospodării din Săvinești (FOTO)

Luni, 18 mai, în jurul orei 18:03, prin apel la 112 pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în comuna Săvinești din județul Neamț. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, un autoturism a intrat în curtea unei gospodării de pe strada Chimiei.

 

La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

,,Conducatorul auto nu a avut nevoie de asistență medicală. O țeavă de gaz a fost lovită (fără scăpări de gaze). Pompierii au asigurat masurile PSI până la sosirea echipei de la Delgaz Grid.”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

 

foto: ISU Neamț

Ne puteti urmări și pe: