Ne puteti urmări și pe:

 

 

 Bisericile au început amenajările pentru oficierea slujbelor în aer liber, după ridicarea restricțiilor din perioada stării de urgență. Un exemplu este Biserica ”Sf. Dumitru- Narcisa”, situată la intrarea în municipiul Bacău dinspre București.

Aici, preotul paroh Ioan Pleșcău a ales o metodă inedită de a păstra distanțarea fizică între enoriași și a hașurat întreagă curte a bisericii cu pătrățele, astfel că fiecare persoană va sta în  zona sa de protecție. Totodată, pe margini au fost montate bănci pentru enoriașii care nu pot sta în picioare în timpul slujbei religioase.

 La fel a procedat și preotul paroh de la Biserica „Sf. Nicolae-Socola” din Iași, care a desenat în curte flori situate la 1,5 metri distanță una de cealaltă (foto).

Potrivit îndrumărilor Patriarhiei Române privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult și participarea acestora la sfintele slujbe:

– La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.

– La slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.

– Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

Ne puteti urmări și pe: