Melodia curentă

Titlu

Artist


Mai sunt 451 de pacienți cu Covid-19 internați în Spitalul Judeţean Suceava

Scris de pe mai 15, 2020

 

Numărul pacienților cu forme grave și medii de Covid-19 internați în Spitalul Judeţean de Urgență este de 451, a declarat astăzi, 15 mai, în conferință de presă, managerul Anatolii Buzdugan. Acesta a precizat că se menține „un platou în jurul cifrei de 400”.

Din cei 451 de pacienţi, 101 sunt asimptomatici, iar la Terapie Intensivă se aflau 21 de pacienți, dintre care 8 erau ventilați mecanic, potrivit directorului medical, dr. Valeriu Gavrilovici. „Numărul pacienţilor asimptomatici a crescut în Spitalul Judeţean în ultimele zile, deci avem un număr de pacienţi mai mare cu forme asimptomatice, iar la formele medii suntem undeva la nivelul ultimei săptămâni. Situația se menţine pe formele medii şi grave”, a afirmat dr. Buzdugan. Acesta a precizat că, din păcate, în cazul pacienților ventilați, mortalitatea este de circa 90%.  Acum, în Spitalul de Urgență Suceava mai sunt libere 100 de locuri pentru pacienții Covid.

Dr. Gavrilovici a mai spus că, având în vedere tendinţa epidemiologică şi schimbarea metodologiei de izolare a cazurilor suspecte, la Spitalul Județean Suceava va fi amenajat un nou sector tampon. Aici vor fi găzduiţi pacienţii suspecți de Covid care au ajuns la „urgențe”, dar care nu au încă o confirmare, fie radiologică, fie serologică. „Prin urmare acei pacienţi, până se confirmă sau se infirmă suspiciunea de Covid, trebuie să fie găzduiți în sectoare dedicate special. Este o nouă provocare pentru noi, căreia îi vom face faţă cu brio”, a declarat Valeriu Gavrilovici. El a mai adăugat că în momentul de față pacienții cu forme medii și grave de coronavirus trebuie să stea singuri în salon. Pentru pacienții cu forme asimptomatice şi uşoare se pot interna câte doi, dacă sunt saloane de trei paturi, sau câte trei dacă sunt saloane de cinci paturi, cu păstrarea distanţei de doi metri între pacienţi şi cu purtarea măștii în permanență.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *