Ne puteti urmări și pe:

Gospodărie incendiată intenționat în Dumbrava Roșie

Azi-noapte, în jurul orei 00:32, prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodarească în localitatea Brășăuți din comuna Dumbrava Roșie. La locul indicat s-au deplasat 4 echipaje de pompieri cu 3 autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, focul a fost pus intenționat.

,,La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la trei anexe gospodărești, cu posibilitatea propagării la locuință.  Nu au fost victime.  Pompierii au localizat și lichidat incendiul. Au ars două anexe gospodărești din lemn pe o suprafață de aproximativ 60 mp și acoperișul unei anexe pe o suprafață de aproximativ 20 mp.”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

foto cu caracter ilustrativ

Ne puteti urmări și pe: