Ne puteti urmări și pe:

 

Prefectura Suceava a anunţat că au fost ridicate aproape toate filtrele de poliţie din judeţ, care acţionau pentru limitarea circulaţiei în zonele care au fost în carantină. După decizia de încetare a măsurii de carantină pentru municipiul reşedinţă şi cele 8 comune limitrofe, în această dimineaţă, 14 mai, au fost ridicate toate cele nouă filtre de pe inelul de închidere a judeţului, dar şi cele cinci instituite pe inelul de izolare de pe drumurile judeţene şi drumurile comunale. Potrivit sursei citate, se păstrează cinci filtre pe drumurile naţionale, iar acestea vor fi ridicate în mod gradual, după ce se vor primi precizări în acest sens.

Prin Ordonanța Militară nr. 12/ 13.04.2020, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 387/ 13.05.2020,  s-a ridicat măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din opt comune, Adâncata, Bosanci, Ipotești, Moara, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Salcea și Șcheia.

Ne puteti urmări și pe: