Ne puteti urmări și pe:

 

În perspectiva reluării zborurilor comerciale, după ce starea de urgență va înceta, în Aeroportul „Ştefan cel Mare” au fost montate termoscanere care vor măsura în timp real temperatura pasagerilor care vin sau pleacă de la Suceava. Directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, a precizat că cele două termoscanere, achiziţionate de Ministerul Transporturilor, au fost montate în terminalele de plecări şi sosiri ale aeroportului. El a adăugat că, pe lângă aceste aparate, s-au achiziţionat alte trei termometre performante pentru testarea individuală a călătorilor, ca măsură de protecţie pentru răspândirea noului virus.

Totodată, au fost create noi fluxuri de pasageri provizorii atât pe zona Plecări, cât și pe Sosiri, semnalizate corespunzător, delimitate de stâlpi cu bandă retractabilă sau lanț și marcate pe sol/pardoseala cu benzi pentru menținerea distanței sociale dintre pasageri. De asemenea, la ghișeele de check-in și la porțile de îmbarcare s-au montat ecrane de protecție de plastic, a fost eliminat scaunul din mijloc la băncile de pasageri din zona de așteptare şi s-au montat dispensere cu soluție dezinfectantă pentru mâini.

Personalul aeroportului, precum și al instituțiilor statului și colaboratorilor, care intră în contact cu pasagerii, va fi dotat cu mănuși de protecție, mască și vizieră. În același timp, accesul pasagerilor în terminale va fi permis doar, cel puțin, cu mască de protecție. Nu va fi permis accesul în perimetrul aeroportului a persoanelor care conduc sau așteaptă pasagerii.

La începutul lunii iunie vor fi reluate zborurile către Italia de pe Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava. Astfel, cursele către Milano-Bergamo şi Roma-Ciampino se reiau de pe 4 iunie, iar cele către Bologna, de pe 7 iunie. Prima cursă pentru Londra-Luton este programată în data de 16 mai, cea de Memmingen – pe 1 iunie, iar cursa de București cu operatorul aerian TAROM în data de 20 mai.

Ne puteti urmări și pe: