Ne puteti urmări și pe:

Știrile pozitive ale zilei: Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat o testare a populaţiei la nivel naţional, după data de 1 iunie

 

  • Astăzi, cel mai probabil, vom depăși 1,5 milioane de persoane vindecate de Covid-19. Rata deceselor în rândul cazurilor închise a scăzut în ultima săptămână de la 18% la 16%. Numărul cazurilor grave din total cazuri active rămâne la 2%.

 

  • Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat o testare a populaţiei la nivel naţional, după data de 1 iunie, aceasta urmând să fie realizată prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică. Testarea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populaţiei, dar şi de răspândire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei în România.

foto cu caracter ilustrativ

  • Cercetătorii de la Johns Hopkins University au anunțat că testele de sânge pot detecta cancerul uterin și cel ovarian. Cele două forme de cancer nu prezintă de obicei simptome și sunt depistate în stadii avansate. Studiul a fost realizat pe 10000 de femei cu vârste între 65 și 75 fără un istoric al bolii.

 

  • Laptele mamelor infectate de noul virus conține anticorpi capabili să protejeze bebelușii, relevă datele unui studiu. Virusul nu s-ar transmite prin lapte, ceea ce le permite mamelor să-și alăpteze în continuare copiii, chiar dacă sunt infectate.

 

  • Cercetătorii canadieni au anunțat că experimentează tratarea pacienților infectați cu noul virus cu ajutorul unei forme modificate de dializă, în care sângele este tratat în afara corpului.

 

  • Cheagurile de sânge prezente la pacienții infectați cu noul virus sunt normale, fiind prezente la majoritatea infecțiilor, începând în 1903, de când au fost documentate prima oară.

 

  • Spania a anunțat cel mai mic număr de decese înregistrate din cauza Covid-19 de la mijlocul lunii martie. Astăzi, pentru jumătate de țară se ridică o parte din restricții, fiind permise grupurile de până în 10 persoane și călătoriile în interiorul provinciilor.

 

  • Ieri s-a înregistrat cel mai mic număr de decese în Franța de după 17 martie, când s-au impus restricțiile. Astăzi Franța își reia parțial activitatea, fiind permisă inclusiv redeschiderea școlilor.

 

  • Noua Zeelandă a anunțat 3 cazuri noi în această dimineață. Premierul Jacinda Ardern a anunțat eliminarea unor restricții începând de joi, iar de luni se redeschid școlile.

 

  • O femeie italiancă de 25 de ani, răpită în Kenya, în noiembrie 2018, de o grupare islamistă, a fost eliberată.
  • Honda a anunțat că-și va relua de mâine producția auto în fabricile din Canada și Statele Unite.

 

  • Aproape 300.000 de veterani americani, participanți la Al Doilea Război Mondial, trăiesc, la 75 de ani de la încheierea războiului.

 

  • La Bogota, in capitala Columbiei, se va ridica de astazi restrictia care le cerea femeilor si barbatilor sa iasa la cumparaturi in zile diferite.

 

 

Sursa: Orlando Nicoara

Ne puteti urmări și pe: