Ne puteti urmări și pe:

 

Prezent luni, 11 mai, pe șantierul centurii din Rădăuți, președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur a afirmat că a solicitat ca lucrările de construcție a șoselei ocolitoare a municipiului să fie finalizate cu fonduri europene. Flutur a discutat cu reprezentanții CNAIR Iași, proiectantul și constructorul investiţiei despre amenajarea intersecțiilor șoselei de centură cu drumurile județene și comunale, unde se vor realiza şapte sensuri giratorii. Şeful administraţiei judeţene a amintit că proiectul investiţiei a fost semnat în 2011, însă abia în 2018 au început lucrările.

„Acum sunt lucrări decontate în proporţie de 55%, valoarea totală actualizată a investiției fiind de 28 milioane euro. Am solicitat Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor să continue finanțarea pe fonduri europene, prin POIM. Există documentația făcută în acest sens”, a spus Gheorghe Flutur.

Acesta a precizat că centura municipiului Rădăuți are o lungime de 16,5 km, 4 tronsoane, iar termenul de execuție este de trei ani. „Am dorit să știu care sunt problemele cu care se confruntă constructorul și proiectantul, ce aspecte doresc a mai fi clarificate. Astfel, aceștia vor să discute cu reprezentantul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu cei de la Transgaz pentru relocarea unor conducte de gaz și cu cei de la ACET pentru mutarea unor conducte de apă – canal”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Şeful administraţiei judeâene a mai spus că la acest obiectiv de investiții au fost reluate lucrările, iar ritmul acestora va crește în perioada imediat următoare, astfel încât constructorul apreciază că ar putea finaliza lucrările până la sfârșitul anului.

„Rădăuțiul are mare nevoie de această centură. Şi trebuie finalizată cât mai curând, pentru a asigura decongestionarea traficului și pentru a crește gradul de confort al cetățenilor. Astăzi, prin Rădăuți în trafic se înregistrează între 5.000 și 7.000 de autovehicule în 24 ore”, a afirmat președintele CJ Suceava. Acesta adăugat că și pentru toate localitățile din zonă – Volovăț, Marginea, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos și Dornești -,  care vor avea acces la această centură, se va reduce considerabil traficul. Gheorghe Flutur a anunţat că, la începutul lunii iunie, constructorul va aduce utilajele la Rădăuți și va începe turnarea straturilor de asfalt.

Ne puteti urmări și pe: