Ne puteti urmări și pe:

Pefectul Liviu Miroșeanu s-a întâlnit cu reprezentați ai cultelor religioase din județul Bacău, respectiv ai Protopopiatelor Ortodoxe de la Bacău și Onești, și Decanatului Romano-Catolic Bacău. Problematica discutată s-a referit la măsurile de relaxare și de posibilitatea participării credincioșilor la slujbe după 15 mai.

„Am vrut să-i asigur pe reprezentanții cultelor religioase de toată deschiderea mea cu privire la implementarea măsurilor prevăzute în actele normative din ultima perioadă. Îmi doresc și eu ca atât Biserica, indiferent de confesiune, cât și celelalte culte să-și reia activitatea, dar, în același timp, am vrut să mă asigur că toată lumea înțelege că este nevoie de răbdare și prudență. Fără acest tip de atitudine riscăm să punem în pericol rezultatele bune obținute până acum în lupta împotriva coronavirusului.

Consider că întâlnirea a fost fructuoasă, deoarece am constatat că și reprezentanții celor două biserici au înțeles că este necesară prudența și m-au asigurat că nu vor întreprinde nimic în plus față de ceea ce este permis de lege.”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.

Ne puteti urmări și pe: