Current track

Title

Artist


Două ventilatoare performante au fost trimise Spitalului Rădăuți de Ministerul Sănătății

#Postat de on mai 8, 2020

 

Ministerul Sănătății a trimis două ventilatoare performante pentru dotarea Spitalului Municipal Rădăuți. Împreună cu cele două ventilatoare vor ajunge și 20 de kituri pentru a le putea face funcționale. Noile aparate vor fi instalate în Secția Anestezie-Terapie Intensivă, care va avea astfel nouă ventilatoare mecanice.

„Vreau să mulțumesc conducerii Ministerului Sănătății pentru sprijinul acordat, mai ales în condițiile în care numărul pacienților direcționați către spitalul nostru a crescut foarte mult, în special în ultimele săptămâni”, a afirmat Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți.

Acesta a adăugat că şi-ar dori ca Ministerul Sănătății să dea curs și unei alte solicitări pe care a transmis-o de mai multe ori, aceea de a include Spitalul Municipal Rădăuți în categoria spitalelor de urgență: „Îndeplinim aproape toate condițiile pentru a fi spital de urgență de categoria a II-a, iar ceea ce ne mai trebuie este o chestiune minoră, care poate fi rezolvată printr-un simplu parteneriat. Sper să primim această catalogare pentru a putea beneficia de sume mai mari de bani de la buget, ceea ce ne-ar permite să tratăm mai bine pacienții care ajung la noi.”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *