Current track

Title

Artist


Braconieri cu plase și un crâsnic, prinși de jandarmi pe râul Bistrița!

#Postat de on mai 8, 2020

 

 Respectarea reglementărilor legale pe linie de pescuit, acvacultură și protecția fondului cinegetic, preocupare permanentă a jandarmilor băcăuani.

În urma acţiunii de miercuri desfăşurată pe râul Bistrița, în jurul orei 12.30, o patrulă de jandarmerie a surprins în flagrant doi bărbați în timp ce pescuiau, folosindu-se de un crâsnic cu o plasă de pescuit tip monofilament cu dimensiunile de 2,30 lungime și 2,30 lățime, în timpul perioadei de prohibiție.

În cauză, jandarmii au întocmit pe numele persoanelor actele de constatare pentru „pescuitul prin orice metode al reproducatorilor, în perioada de prohibiție” și „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale”.

De asemenea, asupra persoanelor în cauză au fost găsiți mai mulţi peşti de diferite specii care au fost redați mediului natural. Dosarele cu actele de constatare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

 „Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău va acţiona şi în perioada următoare pentru protejarea fondului piscicol şi respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul și acvacultura.
Reamintim celor care au ca pasiune pescuitul sportiv că în perioada 04.04.2020- 02.06.2020 sunt instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuit (atât comercial cât şi sportiv).
Nerespectarea acestor prevederi legale poate avea consecințe neplăcute materializate în sancţiuni contravenţionale sau penale.

Recomandăm pescarilor sportivi și profesionişti să țină cont de faptul că respectarea acestor reguli are efecte pe termen mediu şi lung, iar păstrarea mediului natural trebuie să constituie o regulă a fiecăruia; mediul înconjurător sănătos este un drept de care avem nevoie şi pe care trebuie să-l apărăm permanent”, se arată în comunicatul IJJ Bacău.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *